"Laudam si blamam, veneram si condamnam un lucru in masura in care el se acorda sau nu cu interesele, nevoile si idealurile pe care incercam sa le satisfacem (finalitati pe care, prin insasi natura noastra, nu ne putem impiedica sa le urmarim) ajutati de propriile noastre lumini, adica de modul in care ne percepem conditia si locul in Natura. Asemenea atitudini pot fi considerate rationale si obiective in masura in care avem o perceptie exacta a acestei conditii, adica daca intelegem bine care ne este locul in marele plan al lumii, in acest proces ale carui regularitati pot fi discernute doar atit cit simtul si cunoasterea noastra istorica ne-o permit."

Isaiah Berlin

Dupa ce interdictiile tacite au facut aproape imposibile dezbaterile, intelighentia incepe sa-si spuna punctul de vedere din ce in ce mai raspicat in legatura cu tragediile provocate de ambele regiuni totalitare. Ea se apropie astazi de intelegerea fenomenelor politice in cauza pornind de la biografiile unor persoane si personalitati care au traversat ambele forme de opresiune totalitara. Exista mai multe motivatii pentru care examinarea celor doua forme de extremism intra abia astazi in centrul atentiei. Pe de o parte, ies in evidenta fapte oribile ce suporta compararea regimurilor de detentie, respectiv a lagarelor de exterminare. Apoi, sistemul comunist continua sa fie activ in citeva dintre statele lumii, privind persoane si comunitati lingvistico-religioase de libertatea de constiinta. Pe masura ce informatiile sint culese, iar analizele devin posibile, aflam ca milioane de fiinte umane au trait sau mai traiesc in forme colectiviste (a se citi primitive) de viata. In ceea ce priveste Europa Centrala si de Est, astazi sintem in masura sa intelegem mai exact cum anume aceasta zona a fost mutilata sub aspect social si cultural.

Crimele impotriva umanitatii savirsite in numele uneia sau alteia dintre ideologii necesita o analiza lucida, in care este de dorit ca emotivitatea sa fie tinuta sub control. Tendinta de a privi fascismul rosu ca fiind altceva decit fascismul negru are inca adepti numerosi nu doar in fostele state comuniste, dar si in unele tari capitaliste avansate. Este de la sine inteles ca de o cunoastere temeinica a faptelor si a datelor celor doua sisteme avem nevoie si ca raspunsurile comode ori bazate pe prejudecati nu ne vor facilita cunoasterea rationala a lucrurilor. Pe de o parte, cercetarea documentara propriu-zisa, iar pe de alta parte, experientele personale cunoscute prin intermediul marturiilor orale si scrise vor face posibila interpretarea fenomenelor ce se inscriu in ceea ce numim crima impotriva umanitatii. Dezvaluirile privind lagarele de exterminare fasciste si comuniste contribuie la cunoasterea ambelor sisteme (vezi "Communisme, fascisme et histoire du XX-eme siecle. Mémoire et oublie du communisme", in Commentaire, Volume 21, Numero 81, Printemps 1998, pp. 215-251). Folosite in acelasi scop de Hitler si de Stalin, lagarele de Sachsenhausen, Buchenwald si Bautzen arata fara putinta de indoiala cum anume s-au identificat procedeele criminale ale lui Hitler si ale lui Stalin.

Care este motivul pentru care am acordat atentie modului de evaluare a amintitelor regimuri? In fostele state comuniste, aplecarea asupra fenomenelor in discutie are explicatii multiple, uneori depasind cadrele presupuse de dezbaterea de idei in jurul totalitarismelor. Apoi, unele afirmatii se indeparteaza de concretetea faptelor, intrind intr-o zona a contradictiilor ce sfirsesc adesea in interpretari emotionale. Argumentele teoretice nu sint intotdeauna convingatoare. Folosindu-se de exemplul propriilor suferinte din perioada comunista spre a cauta intelegerea acelora ale unui semen pe parcursul regimului fascist, un intelectual incerca sa decodeze mecanismul de functionare al ambelor sisteme. Invocase ideea colectivista care facuse ravagii in Romania ambelor sisteme politice, ceea ce mi se pare ca ar permite intelegerea unui fragment al realitatii; scosese in evidenta modul propriu de a rezista in fata imixtiunii regimului totalitar, ceea ce ar putea constitui o experienta demna de atentia culegatorului de marturii; asezase in prim plan conditia intelectualului ca fiind referentiala in decodarea modului pervers practicat de comunisti in conducerea treburilor publice.

Nu este suparatoare dezvaluirea propriilor suferinte pricinuite de comunism, nici macar fictiunea care le insoteste (vezi Gabriel Liiceanu, "Sebastien, mon frcre", in revista 22, nr. 17/1997). Ceea ce pare lipsit de temei este asezarea unui numar de experiente personale (chiar daca unele au fost foarte neplacute) fata in fata cu cele ale unui om si ale unei comunitati (este vorba de comunitatea evreiasca), de parca situatiile ar fi fost cindva comparabile in istoria Romania. Ca o paranteza, as dori sa invoc aici o optica existenta la nivelul politicii statale, optica ce nu deriva sau nu este specifica doar comunismului ori fascismului. In Romania secolelor al XIX-lea si al XX-lea au trait doua sau trei categorii de cetateni, unii de gradul I si altii de gradul II sau III. Necunoasterea sau nerecunoasterea conditiei de minoritar ca fiind una speciala face cu putinta confuzia. Situatia evreului, ca si a comunitatii din care face parte nu indreptateste comparatii in genul celei mai sus citate. Exemplele oferite de istoria moderna (vezi Victor Neumann, Istoria evreilor din Romania. Studii documentare si teoretice, Editura Amarcord, Timisoara, 1996) pot fi insotite de acelea ce astazi sint puse in discutie de toate tipurile de minoritati ale tarii noastre. As mentiona ca efortul depus pentru acceptarea ideii de protectie a minoritatilor este inca departe de a fi inteles ca gest de moralitate. A nu se confunda cu nationalitatea, sens asupra caruia filosoful Isaiah Berlin atrasese atentia cu argumente credibile. Faptul ca asistam in politica romaneasca la o faza de debut in ceea ce priveste schimbarea orientarii politice este laudabil, dar se vede foarte bine cit de dificile sint aceste teme pentru mentalitatea colectiva creionata dupa ideea de stat monocultural si etnonational. Nu este lipsit de interes sa precizez ca pornesc de la experienta prezentului si nu cred in acel tip de evaluare ce cauta sa faca abstractie de ceea ce a inmagazinat umanitatea in bine si in rau de-a lungul vremii.

In alta ordine de idei, am sa precizez ca absenta replicii in fata agresiunii ideologice si institutionale comuniste ma face sa cred ca la momentul respectiv ori populatia nu a constientizat gravitatea fenomenului ori a functionat compromisul cu reprezentantii sistemului. De aici si indoiala mea cu privire la credibilitatea comparatiilor intre suferintele intelectualului sub regimul comunist si suferintele evreilor in anii fascismului legionar si antonescian. Abilitatea comunismului din Romania in a propaga minciuna, dar si in a da senzatia intelighentiei (oferindu-i locuinte bune sau chiar de lux, functii, calatorii in strainatate, burse academice) ca poate supravietui acceptabil a infrinat mult organizarea societatii civile si miscarea politica de disidenta. Apoi, de aici si imposibilitatea organizarii miscarilor anticomuniste, precum si distanta ce separa astazi Romania de tarile in cadrul carora populatiile s-au revoltat contra totalitarismului de stinga.

Ca si in multe alte ocazii, si in cazul la care am facut trimitere sintem confruntati cu imaginea intelectualului romantic (neoromantic) deprins cu ideea defuncta ca el este un factotum si ca raportarea exclusiva la ceea ce el a trait si a simtit poate deveni un reper sigur in evaluarea trecutului. Intelighentia romana are prea putine merite in critica totalitarismului comunist, absenta replicilor ei neingaduind astazi comparatiile fortate. Apoi, onestitatea unui asemenea demers este cu atit mai discutabila cu cit scriitorul din interbelic este de mult disparut, iar autorul comparatiei amintite este in plina activitate. Cum sa poata fi luata in serios o asemenea paralela in absenta controlului riguros al faptelor? Observatiile nu ma impiedica sa cred ca principiile celor doua sisteme sint comparabile. Am vrut doar sa sugerez ca formele de comparatie aduse in discutie nu au o acoperire din perspectiva stiintelor sociale.

Se poate spune ca termenii de Holocaust si Gulag nu au aceeasi semnificatie? Ceea ce incepem sa intelegem astazi este ca intre bolsevism si national-socialism asemanarile sint izbitoare: de la gindirea unica (monoculturalitatea etnicista si monologul promovat in numele superioritatii unei singure clase) la dominatia gloatei, de la religia puterii la falsificarea valorilor, de la variatele forme de discriminare la suprimarea libertatii de expresie, la deportare si omucidere gasim o gama de orori ce fac posibila continuitatea intre fascism si comunism. Dupa o analiza comparativa excelenta, François Furet admitea existenta unor distinctii in plan filosofic (vezi Trecutul unei iluzii, p. 207). Se prea poate ca istoricul si politologul sa fi acceptat diferentele pornind de la continutul discursului comunist. In tot cazul, el este de parere ca abstractiile care constituie sensul istoriei in marxism-leninism au numai aparenta adevarului. Razboiul a favorizat transferul religiei politice in talerul unui singur partid, acela comunist. Antifascismul bolsevicilor nu a facut altceva decit sa contribuie la adincirea crizei democratiei contemporane. Teologia sa a fost imbratisata de multi intelectuali, ea fiind atractiva pentru toti cei care vazusera in capitalism o forma de existenta degradanta, ale carei cruzimi trebuie suprimate.

Cit priveste problema evreiasca si conexiunile ei cu totalitarismele fascist si comunist, ea va fi de dorit sa ocupe un capitol distinct. Aceasta cu atit mai mult cu cit natiunile Europei moderne au practicat antisemitismul ca politica de stat cu mult inainte de instaurarea regimurilor dictatoriale amintite. As face o observatie care poate pune in incurcatura doar pe acela dintre noi care continua sa vada liniar lucrurile, pentru acela caruia identitatile fixe si "noul tribalism hegelian" ii sint inca repere in evaluarea individului. Problema evreului epocii moderne si contemporane, cetatean al statului si apartinind natiunii in interiorul careia traieste nu poate fi confundata cu aceea a unei minoritati etnice. Personal, cred ca a gindi in consens cu europenitatea pe care o revendicam presupune a accepta ideea de natiune in sensul englez, olandez sau chiar francez al termenului. Adica, nu pe criterii etnice, ci pe structuri sociale si comunitare existente. E aceasta o tema fundamentala pentru intelighentiile statelor recent eliberate de sub comunism (vezi, in cazul romanesc, modul defectuos de a pune problema lui Nicolae Manolescu, "Holocaust si Gulag", in Romania literara, nr. 9/1998, si "Ce inseamna sa fii rasist", Romania literara, nr. 19/1998).