Sfera Politicii

Partidul România Mare. Un profil doctrinar

Laurentiu Stefan-Scalat

Ianuarie 1998: Asaltul asupra statului de drept

Partidul România Mare se afla în avanscena politicii românesti înca din anul înfiintarii sale, 1991. El s-a individualizat înca de atunci prin pozitiile extreme adoptate în multe din chestiunile majore care confruntau tara, dar mai ales, prin aplombul liderului sau, Corneliu Vadim Tudor, un om de litere, poet, autor de carti si jurnalist cu experienta pre si postrevolutionara. A fost cunoscut înainte de 1989 prin articolele sale din "Saptamîna", ziar folosit de comunisti pentru a asmuti o parte a intelectualitatii asupra alteia ce adoptase pozitii prea independente. Dupa decembrie 1989, Vadim Tudor a fondat, alaturi de mentorul sau de la "Saptamîna", scriitorul Eugen Barbu, revista "România Mare" care a devenit, dupa înfiintarea partidului, portavocea acestuia.

Partidul s-a înfiintat, de altfel, în jurul acestei reviste si al Fundatiei care o sustine financiar. Atît aparitia revistei, cît si a partidului România Mare au stîrnit multe valuri în opinia publica interna si internationala, în viata politica româneasca, datorita tonului si continutului articolelor de revista si luarilor de pozitie politice, în special ale lui Vadim Tudor. Acesta recunoaste ca natura sa de pamfletar îl împinge adesea dincolo de limitele chiar legale ale discursului public, dar limbajul folosit (adesea suburban, de cele mai multe ori calomnios), modul de adresare si temele abordate au fost considerate si de oameni de presa, si de oameni politici, ca avînd un accentuat caracter extremist. Nu de putine ori, la aceste caracterizari s-au adaugat si cele de "rasist", "xenofob" sau chiar "fascist".

Climaxul politic al liderului PRM, Corneliu Vadim Tudor, a putut fi înregistrat la sfîrsitul anului 1998 si începutul anului 1999. Profitînd de bîlbîielile reformiste ale coalitiei de guvernare si de o conjuctura politica favorabila (incapacitatea PDSR-ului de a prezenta un mesaj politic înnoit si disparitia din avanscena a celuilalt partid nationalist, PUNR), Partidul "România Mare" s-a vazut creditat în sondaje cu un uimitor si amenintator 18%. Multa lume începuse sa configureze guvernarea de dupa alegerile din 2000 în jurul liderului PRM.

Încrezator în propriile forte în urma sondajelor favorabile, liderul PRM a declansat un veritabil contraatac politic în luna ianuarie a acestui an. Scandalul "Rona Hartner", în care Vadim Tudor îl acuza pe presedintele Constantinescu de legaturi extraconjugale cu o tînara actrita a reprezentat primul moment din asaltul vadimist. Punctul culminant a fost dat, fara îndoiala, de sustinerea marsului mineresc din ianuarie. Putem specula la nesfîrsit despre simultaneitatea celor doua actiuni politice si despre rolul cadrelor PRM în derularea mineriadei încheiate prin acordul de la Cozia. Ce este important este ca Vadim Tudor a incitat fatis, fara perdelele traditionale, la rasturnarea ordinii de drept din România. Cheia de "revolta populara" în care era interpretata miscarea violenta a minerilor era un simplu procedeu de autolegitimare, vadite fiind intentiile sale de a prelua, cu sprijinul acestei mase de manevra, puterea în stat.

Gravitatea situatiei în momentul în care minerii au trecut de barajul de la Costesti a permis, în acelasi timp, o separare a apelor politice. Sub amenintarea invaziei mineresti, s-a început, e drept timid, un proces de izolare a PRM-ului pe scena politica româneasca. Succesul acestui demers a fost efectiv decis de PDSR care a raspuns la apelul presedintelui Constantinescu de a-si exprima deschis sustinerea fata de valorile democratiei si ale statului de drept. E foarte posibil (ceea ce s-a vazut deja) ca partidul condus de domnul Ion Iliescu sa revina la pozitii mai ambigue atunci cînd statutul de parlamentar al lui Vadim Tudor sau scoaterea în afara legii a PRM vor fi aduse în discutie. PDSR a gasit, de multe ori, în PRM un aliat convenabil, cu care împartaseste, de altfel, multe puncte comune, si îsi permite cu greu luxul de a arunca peste bord unul din putinii parteneri politici. Se pare, în plus, ca în PDSR sînt multi simpatizanti ai senatorului PRM, ceea ce face si mai dificil un refuz transant al mîinii întinse constant de PRM. Pe de alta parte, costurile alierii cu PRM sînt foarte mari, asa cum s-a vazut recent din întrunirea Internationalei Socialiste de la Bucuresti, cînd, din nou, PDSR-ului i s-a refuzat respectabilitatea social-democrata tocmai datorita cochetarii îndelungate cu un partid perceput de toata lumea ca extremist.

Tot acest excurs a dorit sa arate ca PRM a intrat, în ultimele luni, într-o înfundatura din care poate fi scos doar de calcule politice sau interese de casta. Ca înfundatura pare a fi reala, apare cu evidenta din ultimul sondaj IMAS care atesta o cadere semnificativa a PRM-ului în optiunile electoratului. Statul de drept a iesit întarit prin sentinta de condamnare a lui Miron Cozma la 18 ani de închisoare, prin înfrîngerea rusinoasa a "invincibilei armade" mineresti si arestarea liderului ei. În plus, scandalul Rona Hartner a fost un bluf, specialisti grafologi ai Ministerului Justitiei aratînd ca presupusul jurnal al actritei nu era scris de ea. În fine, procedura de ridicare a imunitatii parlamentare a senatorului Corneliu Vadim Tudor este în derulare si îsi asteapta un deznodamînt în prima jumatate a lunii martie. Toate acestea pot fi cauze ale declinului de popularitate a Partidului "România Mare", daca rezultatele sondajului IMAS în ceea ce-l priveste vor fi confirmate de un altul.

Despre identitatea politica a PRM

În acest context învolburat, cîteva lucruri demne de o mai atenta analiza au fost reiterate. Primul viza legatura între PRM si liderul sau, Corneliu Vadim Tudor. Daca unii erau dispusi sa accepte ca Vadim se afla, de facto, în afara legii, partidul nu are nici o vina, el fiind compus dintr-o masa de oameni a caror onorabilitate nimeni nu o poate contesta. Aceasta a fost pozitia adoptata în special de PDSR, în momentul în care a fost vehiculata posibilitatea ca PRM-ul sa fie scos în afara legii. Sigur, se poate admite ca Vadim Tudor se exprima, în diverse ocazii, doar în nume propriu, dar este falacios a disocia pe Vadim Tudor de partidul sau. Nu numai ca se poate spune, fara riscul de a gresi semnificativ, ca Partidul este Vadim, dar nenumarate luari de pozitii care au atras atentia justitiei au fost facute în cadrul uzual, la conferintele de presa ale PRM sau la manifestari organizate oficial de acest partid.

Sîntem lipsiti de instrumentele care sa ne permita o analiza mai amanuntita a relatiilor între Corneliu Vadim Tudor si restul conducerii PRM, între el si cei aproape o suta de mii de membri cotizanti. Putem banui din ce se compune masa aderentilor si a simpatizantilor PRM, lucru care ne-ar permite întelegerea mai buna a anumitor pozitii politice. Ne lipsesc însa datele si pentru un astfel de studiu.

Dispunem însa, putem spune chiar din abundenta, de un alt tip de date. Analiza lor sistematica constituie o baza satisfacatoare pentru trasarea anumitor concluzii privind identitatea partidului în spectrul politic românesc. E vorba de documentele programatice ale PRM. Lor nu li s-a acordat o atentie prea mare, tocmai datorita imaginii dominante în care Vadim Tudor se suprapune pîna la identificare peste partidul pe care îl conduce. Pe acest temei, rolul doctrinei a fost luat de declaratiile mai incendiare sau mai putin incendiare ale liderului PRM. Fara a contesta realitatea acestei identificari, consider ca o analiza doctrinara a acestui partid va revela elemente importante în evaluarea potentialului politic al PRM si nu va constitui un simplu exercitiu de gîndire. Acest tip de demers reprezinta o pledoarie pentru o analiza "la rece" a celor mai pasionale fenomene politice. Demersul analitic are si rostul de a demarca sfera stiintei politice de comentariul jurnalistic.

Încercarea de mai jos nu reprezinta o analiza exhaustiva a materialelor doctrinare elaborate în cei opt ani de existenta ai partidului. Ea intentioneaza mai mult sa sugereze o directie de cercetare insuficient explorata în rîndurile de mai jos. Premisa initiala de la care am pornit este ca, indiferent ce caracterizari i se atribuie de catre ziaristi sau alti actori politici, asemeni oricarui alt partid politic, PRM are un program si o doctrina. Pentru o buna cercetare, si PRM-ului trebuie sa i se acorde prezumtia de nevinovatie.

Principalele documente programatice folosite pentru analiza au fost urmatoarele: Strategia Fulger (adoptata la Conferinta Nationala din mai 1996, prescurtata în continuare SF); Programul Anticriza (cel mai recent, dat publicitatii la 1 ianuarie 1999, prescurtat în continuare PA). Elemente doctrinare care sustin analiza din acest profil pot fi întîlnite si în Programul Partidului adoptat la primul Congres PRM (din martie 1993); Doctrina Nationala (adoptata initial la Conferinta Nationala din mai 1996 si îmbunatatita la Congresul al II-lea din noiembrie 1997) si Programul de guvernare "Unire în Belsug" (adoptat la Congresul al II-lea).

Un partid etatist, autarhist, cu nuante autoritariste

1. În apararea "românitatii"

Fara îndoiala, caracterul national al acestui partid trebuie luat în primul rînd în discutie. Titulatura partidului este un prim indiciu al nationalismului explicit al partidului. Asa cum se spune într-o prezentare a doctrinei "nationale" a partidului, PRM considera ca trebuie protejate economia si resursele nationale si restaurata demnitatea nationala, în special prin relatii echitabile cu alte tari. Înca din primul comunicat care anunta întemeierea Partidului "România Mare" se spunea: "Frati români, nu vom face nici o alta politica în afara de cea nationala".

Sigur, programele PRM aduc în discutie realitati mai mult simbolice precum "fiinta nationala" sau "românitatea". Cuvîntul "tara" este întotdeauna scris cu majuscula pentru a sublinia centralitatea acestei realitati pentru adeptii PRM. În plus, scriind "tara", autorii materialelor propagandistice vizeaza mai mult decît tara în materialitatea ei. Ei trimit astfel la o esenta care nu este perceptibila ochiului obisnuit, si care se situeaza mai sus de curgerea istorica.

Dincolo de metafore si simboluri, exista însa si cerinte si obiective concrete. Obiectivul "istoric-strategic" declarat este refacerea României Mari. Teritoriile vizate sînt, bineînteles, Basarabia si Bucovina. Liderii partidului nu tin seama, prin aceste revendicari, de principiile noii ordini europene stabilite la Conferinta de la Helsinki din 1975 (care înghetau practic granitele de atunci) acceptate de toate celelalte partide ale spectrului politic. Pedalînd de unul singur pe aceste revendicari teritoriale, partidul si-a asigurat o nisa electorala consistenta, dat fiind un nationalism latent destul de raspîndit în populatia româneasca.

Cum realitatile postcomuniste par sa fi îndepartat realizarea acestui ideal, PRM a capatat un spatiu de manevra politica suplimentar din care îi ataca pe toti politicienii ce au contribuit la îngroparea înceata a acestei posibilitati. În general, orice apropiere de vecini a fost perceputa negativ, dar tratatul cu Ucraina a concentrat vehementa nationalista a liderilor acestui partid. Astfel de actiuni diplomatice, deloc pe placul PRM, au dus la calificarea ambilor presedinti postcomunisti si a altor reprezentanti ai diplomatiei românesti drept "tradatori de tara". Punctul 3 din cel mai recent program dat publicitatii (PA) propune, de altfel, elaborarea unor programe pentru integrarea României cu Basarabia si Bucovina, "teritorii abandonate de Regimul Constantinescu".

Dar chiar si România în granitele sale actuale este amenintata din interior. Integritatea si suveranitatea statului român erau în pericol în momentul înfiintarii partidului, si au continuat sa fie astfel pîna în zilele începutului de an 1999. Anuntînd o apropiata dezmembrare si demascînd la tot pasul forte interne si externe care lucreaza de ani buni în acest scop, partidul are înca o posibilitate de a-si demonstra patriotismul si lupta pe care o desfasoara cu toate energiile pentru a apara natiunea româna.

Guvernantii de ieri si de azi, prin diverse politici ale lor, au fost identificati drept responsabili pentru aceasta deplorabila stare de fapt. Principalul si marele vinovat, însa, este partidul minoritatii maghiare din România. În conceptia PRM, Uniunea Democrata a Maghiarilor din România (UDMR) este o "formatiune segregationista" ce trebuie, din acest motiv, scoasa în afara legii (într-o declaratie din 16.04.1993, se spune ca aceasta uniune "actioneaza intens pentru dezagregarea statului român national si unitar"). Apararea "românitatii" capata concretete prin apararea românilor din zonele locuite majoritar de maghiari, precum judetele Covasna si Harghita. În viziunea PRM, însa, aceste zone nu sînt numai locuite de maghiari, ci chiar "colonizate economic de UDMR si de agentii Ungariei" (vezi punctul 2 din PA). Statul român, declara PRM, ar trebui sa îsi reia controlul în aceste zone ale Transilvaniei.

Atacul împotriva UDMR-ului este un leitmotiv al discursurilor si campaniilor politice ale lui Vadim Tudor (desi nu exista nici o referire la UDMR în comunicatul ce anunta înfiintarea PRM). Multe din actiunile populatiei maghiare sau ale liderilor UDMR sînt caracterizate drept "provocari antiromânesti", printre acestea numarîndu-se si "discriminarea etnica a românilor din Harghita si Covasna". Cînd si cînd, interpretarea situatiei românilor din aceasta zona capata accente mai dramatice, ca atunci cînd se invoca o "lovitura de stat din interior". Gravitatea situatiei va cere, firesc, o reactie pe masura, pe care PRM se grabeste întotdeauna sa o faca cunoscuta: în eventualitatea venirii la putere, partidul lui Vadim are în vedere o "linistire militara a situatiei din cele doua judete" (vezi declaratia din 20.10.1994).

În acest context ideologic, asocierea la guvernare a UDMR a dus la o reactie pe masura a liderului peremist. Pentru Vadim, guvernul actual al României este un guvern "româno-maghiar".

Mai rar (vezi declaratia din 07.11.1994), si alte etnii sînt luate în vizorul PRM pentru a fi blamate pentru subminarea pacii românesti: "ungurii si tiganii terorizeaza România".

Guvernanti pot gresi grav atunci cînd pecetluiesc prin tratate cu vecinii soarta unor vechi pamînturi românesti, dar ei mai pacatuiesc si cînd se pleaca în fata strainatatii sau nu au un comportament suficient de demn în fata unor institutii internationale. Cum România nu poate pretinde nici macar la statutul de putere regionala, orice aliniere la pozitia marilor puteri europene poate fi interpretata ca o cedare. În plus, situatia economica face ca dependenta de institutiile internationale sa creasca, ceea ce nu poate fi pe placul celor de la România Mare. Aceasta este, asadar, înca o tema din registrul nationalist, prezenta înca de la începuturile partidului. Initiatorii partidului se adresau atunci tuturor românilor care vor "sa se simta stapîni la ei acasa, sa nu mai fie umiliti de straini". Partidul promitea atunci sa lupte pentru "restituirea demnitatii poporului român". Recent (vezi PA punctul 17), PRM propune noi acorduri cu FMI si Banca Mondiala, în care demnitatea românilor sa nu mai fie afectata.

Într-o interpretare larga, multe alte masuri politice si economice pot aparea membrilor PRM ca aducînd grave prejudicii "românitatii". Atacul pe toate aceste fronturi nu poate fi oprit, în opinia PRM, decît prin "Înfiintarea unui Comitet National pentru Cercetarea Activitatilor Antiromânesti".

Multe alte lucruri fac parte din aceasta vasta arie a românitatii, începînd cu valori concrete ale patrimoniului national, în sensul curent al acestei expresii, trecînd prin "avutia poporului român" pîna la "traditiile scolii românesti" sau chiar la "capitalul românesc autohton". Toate acestea, si multe altele, îsi gasesc un vajnic aparator în Partidul "România Mare". Vom vedea cum se traduce acest nationalism în sfera economicului.

2. Stoparea "haosului, a anarhiei", "lichidarea Mafiei"

Doctrina nationala constituie într-adevar pilonul ideologic al PRM. O alta dimensiune programatica s-a impus însa tot mai mult în anii din urma: PRM este un partid al ordinii, al mîinii ferme ("de fier") într-un ev în care dezordinea si anarhia par a domina. E de remarcat ca în multe programe (precum PA sau SF) primele rînduri si prima masura avuta în vedere tin mai curînd de instaurea ordinii decît de reafimarea nationalismului.

Anuntarea unor masuri de "lichidare a mafiei" (PA1) sau "de eliminare a jafului si anarhiei" (SF1) a constituit mereu, în ultima vreme, pivotul discursurilor lui Vadim Tudor. Efectele politice ale acestor masuri sînt multiple. În primul rînd, partidul se prezinta ca un partid al ordinii, ceea ce îi poate aduce voturile celor care, de-a lungul anilor tranzitiei, s-au dovedit reticenti în fata vremurilor tulburi, preferînd linistea regimurilor autoritare.

În al doilea rînd, prin astfel de declaratii, realitatea capata nuante apocaliptice, pe care numai PRM este în stare sa le perceapa. Asta înseamna, pe de o parte, ca majoritatea românilor nu îsi pot da seama de gravitatea situatiei, de adevarata realitate care este ascunsa de ceturile tranzitiei, pe de alta parte, ca Vadim Tudor este un vizionar, ca el are capacitatea (data, eventual, de reteaua de informatori) de a vedea dincolo de pragul perceptiei normale. El este printre putinii care distinge si întelege structura ascunsa a realitatii în care sîntem cufundati cu totul. Vizionarismul, se stie, este prima calitate a Salvatorului. Desi discursul se încadreaza perfect, în acest punct, în tiparele discursurilor marilor Salvatori ai Istoriei, Vadim nu foloseste totusi acest cuvînt. E drept, el anunta mereu ca are o chemare în care crede, avertizînd ca este "programat" sa termine cu actuala clasa politica, dar tot ce spune este ca el va fi Reformatorul patriei.

Anarhia si coruptia sînt, dupa spusele lui Vadim, "bolile natiunii române", adesea fiind redactate programe speciale (precum cel în zece puncte din 27.05.1994) pentru stavilirea si eradicarea lor. Întemeierea partidului a avut loc într-o vreme cînd "starea de haos" din România se accentua prea mult pentru ca fortele de bine, reprezentate de PRM, sa stea deoparte. Peste aproape opt ani, prima masura din Programul anticriza, publicat la începutul anului 1999, este sugestiva prin conciziunea ei: "Lichidarea Mafiei" [cu M mare].

3. "Capitalismul popular". Nationalism economic si etatism

Sistemul economic pe care îl va pune în practica PRM atunci cînd va ajunge la putere este un hibrid numit "capitalism popular" (PA18). Vom vedea în ce masura programul economic are într-adevar o tenta capitalista; ceea ce este limpede si explicit este rolul deosebit de important acordat statului. Vom putea vorbi, daca expresia are vreun sens, de capitalism etatist protectionist.

Trebuie sa recunoastem ca PRM utilizeaza cuvinte precum "capitalism", "economie de piata", "privatizare" într-o masura cel putin egala cu alte partide majore ale României. Nu vom gasi în textele programatice ale PRM elementele de baza ale socialismului. Ceea ce va apropia, totusi, capitalismul propus de PRM de socialism este pozitia centrala a statului în întregul sistem economic si dorinta de a face cît mai multa lume sa participe direct la roadele noului sistem (de unde si ideea de capitalism popular).

În ultimul program anticriza, masurile etatiste sînt numeroase si evidente: "accentuarea rolului pe care trebuie sa-l aiba Statul [cu s mare] în procesul de privatizare si pastrarea controlului acestuia asupra regiilor autonome de importanta strategica" (PA12). Si în agricultura, vom întîlni acelasi amestec între forme de initiativa privata si "implicarea ferma a statului" (PA8). Nu se aminteste de restituirea proprietatilor private si de clarificarea chestiunii proprietatii în lumea rurala. Se spune în schimb despre "consolidarea formelor de asociere si cooperare în productie".

În acelasi sens al unei implicari a statului în functionarea mecanismelor pietei, este si masura introducerii (e drept, "partiala si pe termen mediu") a mercurialelor la produsele alimentare de baza (PA14). Protejarea productiei autohtone va fi sustinuta prin tarife vamale adecvate (PA9).

Cu alte ocazii, masurile avansate aveau un caracter si mai dur. În programul "Mîna de fier", de exemplu (din 29.08.1997), era vorba, nici mai mult nici mai putin, de "militarizarea sectorului agro-industrial" si de "instituirea monopolului de stat în domeniul energetic si al apararii nationale".

Nationalismul economic este vadit în diverse prevederi precum instituirea unui monopol asupra exploatarii bogatiilor tarii [cu t mare] care se va face "exclusiv în interesul Poporului Român" (PA10). Vechile platforme industriale, industriile românesti care erau mîndria comunistilor trebuie revigorate si readuse la gloria lor de dinainte de 1989 (PA6, SF19, SF21). Se propune, de asemenea, "revigorarea programului national de investitii" (SF11), care presupune o decizie centralizata si o implicare masiva a statului. Independenta energetica a tarii este un vechi vis comunist (dar si postcomunist) reluat în Strategia Fulger pentru guvernarea tarii a PRM.

Masurile ce ar fi luate la nivel microeconomic nu se deosebesc prea mult de prevederi programatice similare ale altor partide. Este vorba de "elaborarea unor programe realiste de recapitalizare, restructurare si privatizare a marilor unitati industriale" (PA11), "sprijinirea întreprinderilor mici si mijlocii" (SF20). Mai speciala, în ultimul Program anticriza, este intentia de a verifica "privatizarile frauduloase" din ultima vreme, fiind mentionate "marile jafuri" de la ROMCIM, ROMTELECOM, BDF. Prioritatea în privatizare pentru salariati da, aici, sens termenului de "popular" din formula "capitalism popular".

Iata si masurile legate de criza economica actuala. Data fiind gravitatea situatiei, se va institui starea de urgenta în economie (PA5). Alte masuri vizeaza relansarea în forta a unor sectoare care, înainte de 1989, aduceau, în opinia PRM, peste 10 miliarde de dolari pe an statului român (PA6); formarea unui Consiliu Economic pentru recucerirea pietelor de desfacere, cu implicarea misiunilor diplomatice din strainatate (PA7); rezolvarea blocajului financiar (PA13) cu recoltarea neconditionata a taxelor si impozitelor (PA15).

Nu este lipsit de interes sa subliniem ca aceleasi masuri erau formulate si în urma cu cinci ani. La 29 octombrie 1993, Vadim Tudor cerea impunerea starii de necesitate în economie, masuri severe pentru relansarea productiei, stoparea somajului si preturi maximale la produsele alimentare. E foarte plauzibil, asadar, sa consideram ca aceste masuri vor fi efectiv primele care vor fi puse în aplicare de un eventual guvern peremist.

Este interesanta evolutia pozitiei PRM fata de negocierile cu FMI si Banca Mondiala. Nationalismul prevalent în doctrina PRM ar trebui sa marcheze pozitia lui fata de negocierile cu aceste institutii financiare internationale. Daca "Mîna de fier" prevedea anularea acordurilor cu FMI si Banca Mondiala, exigentele ultimului Program anticriza vizeaza doar un plus de pragmatism si, bineînteles, de demnitate, atribute ce pot conduce, în opinia PRM, si la o reesalonare a datoriilor externe.

4. Rolul central al armatei în strategia PRM

Desi mai discret decît ne-am fi putut astepta, cei doi piloni ai "fiintei nationale" (armata si biserica) se bucura totusi de atentie în luarile de pozitie si programele PRM.

În ceea ce priveste armata, trebuie remarcat, înca de la început, numarul mare de militari (de obicei în rezerva), ofiteri cu grade mari, care fac parte din conducerea partidului si care scriu cu regularitate în saptamînalul "România Mare". Am amintit de masurile energice de militarizare a anumitor sectoare din economie si solicitata interventie armata în judetele cu majoritatea maghiara. Este clar, prin urmare, ca o posibila venire la putere a PRM-ului va acorda un rol central Armatei Române. Esentiala, în acest caz, va fi prezenta activa a armatei în viata politica, sociala si economica a tarii; aceasta intentie aminteste de baza militara pe care s-au ridicat si dainuit regimurile autoritare din tari ale Lumii a Treia. Vadim Tudor s-a ridicat în nenumarate rînduri în favoarea militarilor, în special a celor implicati în evenimentele din Decembrie. Culpabilizarea armatei, considera PRM, este de natura a pune în pericol fiinta nationala.

Ceea ce întareste impresia de guvernare militarista este si declaratia din 5 mai 1995 cînd se aprecia ca "singura alternativa la guvernare, în caz de forta majora, este un Consiliu Militar Provizoriu". Repetatele amenintari ca "vom da jos guvernul", "vom forta alegeri anticipate", limbajul militar folosit în diverse ocazii: "vom pune cu totii mîna pe arme, daca ungurii se razvratesc" (declaratie din 15.07.1994), etc. priveaza de credibilitate numeroasele afirmatii de preluare a puterii "prin mijloace pasnice, democratice". Mai mult, declaratii ritoase precum "schimbarile nu se pot face decît pe cale democratica" (12.11.1993) capata mai mult semnificatia unei linistiri, a unui paravan pentru intentii nedeclarate, dar care transpar din alte elemente de discurs.

5. Lupta cu presa

Chiar si pentru un lider impetuos care stapîneste retorica si stie sa îsi puna la punct adversarii, presa libera pare a fi un ghimpe în coasta. Ca ziaristii vor fi pedepsiti, publicul românesc a auzit-o de la Vadim de mai multe ori. Dorinta de a avea o Lege a Presei si mai ales de a înfiinta un Minister al Propagandei Nationale (revendicare reluata în multe texte programatice) arata clar limitarile care se vor pune libertatii presei si modul în care informatia libera va fi înlocuita cu elemente de propaganda.

6. Concluzie

Exista asadar elemente care permit caracterizarea PRM drept un partid cu tendinte centraliste, etatiste si autoritare, ce se va baza pe o puternica falanga militara în cazul venirii la putere. Orientarea spre Occident si spre structuri ale economiei de piata pare a fi mai mult declarativa, caci ea este - chiar la nivel programatic - sufocata de un nationalism care va pune stapînire pe toate domeniile vietii sociale si politice, si de un set de politici prin care statul îsi va regasi pozitia leviathanica pe care o avea la sfîrsitul perioadei comuniste.

Laurentiu Stefan-Scalat - cercetator la Institutul de Studii Sud-Est Europene si asistent universitar la Facultatea de Stiinte Politice si Administrative a Universitatii din Bucuresti. Master în sociologie si politici ale societatilor moderne la Universitatea din Cambridge, Marea Britanie, si doctorand al Universitatii din Bucuresti. Traducator, redactor si colaborator al revistelor Sfera Politicii si Polis.