Stelian Tanase

Romania este in cel mai greu moment al ei din 1989. Zece ani s-au scurs fara ca transformarile institutionale sa fi atins amploarea necesara. Iar ce s-a facut nu a avut suficienta acuratete. Un exemplu este Constitutia, rodul unui dictat al grupului de interese aflat atunci la putere. De obicei constitutiile sint rezultatul unui compromis intre elitele politice. La zece ani regimul proprietatii este confuz, ceea ce aduce nenumarate dificultati in plan economic, administrativ, dar si in ceea ce priveste ordinea de drept. Institutiile romanesti sint inca fragile, prinse intr-un paienjenis de norme vechi, de lipsa de reglementari in multe zone, de cutume etc. Personalizarea institutiilor noastre, in aceste circumstante, este o consecinta fireasca. Se improvizeaza la impulsul unui personaj sau altul in domenii unde reglementarile ar trebui sa fie clare, distincte si stricte. Masiva administratie in loc sa scada, pe masura ce reforma se extinde, creste numeric si consuma resurse tot mai ample. Normal ar fi sa se intimple invers. Economia de piata ar trebui sa absoarba o parte din functionarime. Fenomenul este ca avem un segment care apartine si administratiei publice, dar si sectorului privat, cu un statut nedefinit. Una din cauzele repetatelor esecuri ale incercarilor de reforme se afla aici. In prezenta acestor personaje (sute de mii) aflate in pozitii cheie care reprezinta interesul public, gestioneaza bugetul, se alimenteaza din acesta ca niste capuse. Pe de alta parte, sint marii beneficiari ai economiei hibride din Romania. Pentru ca alte interese ale lor se afla in sectorul privat. Ei beneficiaza de contracte preferentiale, de acces la credite, de licente, de inside information.

In consecinta, au toate motivele sa mentina status quo-ul. O Romanie aflata intr-un no man's land, intre capitalism si comunism. Ea a parasit comunismul, dar nu a ajuns in capitalism. Schimbarea din 1996 nu a adus lucruri noi in aceasta privinta. Coalitia a preluat birocratia asa cum a gasit-o, a incercat s-o utilizeze. Fenomenul care s-a produs a fost invers. Birocratia s-a folosit si se foloseste de segmentul politic. Nu fara foloase. Simbioza aduce destule beneficii si politicienilor. Ei isi intretin partidele cu fonduri procurate de birocratie. Tot ei devin oameni cu afaceri, colindind culoarele administratiei. Pentru reusita operatiilor lor, stabilitatea birocratiei este esentiala. Atunci ea este menajata, ferita de crizele politice. De fapt, politicianul este sub controlul functionarului. Fie ca acesta ii ofera expertiza pe care nu o are, fie ca face pedagogie sau terapie cu el. Il invata secretele de ieri si de azi ale guvernarii si consolidarii situatiei lui financiare. Apoi birocratia este in cautare de patroni carora sa le fie clienta.

Pentru asta patronul trebuie sa fie suficient de puternic pentru a distribui posturi, avantaje etc. Indiferent cine vine la putere, este un bun patron indiferent de culoarea politica. Asta este o piata subterana, nedefinita, dar extrem de prezenta. Tirgurile, trocul permanent intre diferitele zone ale puterii - toate aflate in preajma bugetului - dau adevaratul continut al puterii exercitate in Romania. Guvernele de coalitie alcatuite in ultimii ani au fost exemplele unor asemenea operatii de anvergura. Grupurile de interese au negociat impartirea feudelor care urmau sa le asigure resursele. Cind rezultatul nu a fost cel asteptat, ruptura s-a produs (decembrie 1997), pentru a se negocia alt aranjament. Asa s-a nascut guvernul Radu Vasile.

Daca actualul guvern se teme de ceva, e mai putin de sindicate sau Opozitie, cit de o gripare a masinariei administrative. Mineriada a V-a a scos la suprafata ce inseamna sabotarea deciziilor luate de politicieni de catre Aparat. Aparatul isi gaseste aliati si in structurile politice. Nu infrunta izolat puterea politica. Fie in Opozitie, fie printre nemultumitii sau interesatii coalitiei, se gasesc aliati care pot in situatii de criza sa joace un rol decisiv. Intotdeauna cind s-au declansat procese de reforma, birocratia a fost cel mai serios dusman al schimbarilor. Rezistentele nu se gasesc in societate, dimpotriva. Tinta reala a reformatorilor a fost sa cistige birocratia de partea lor. Cind nu au reusit, fie au renuntat, fie au cumparat-o prin avantaje, fie au parasit puterea. Reforma a avut de suferit.

Un viciu de fond al acestei birocratii, este ca ea este conectata la structurile economice. Este specificul birocratiei romanesti, mostenitoare a proprietatii de stat din regimul comunist. Asta a facut din ea un grup de interese (reunind multiple retele, grupuri, ramificatii) extrem de puternic, care poate dicta si dicteaza propriile sale conditii, atit ierarhiilor partidelor, cit si patronatului. Secretul puterii ei rezida in faptul ca statul inca gestioneaza 2/3 din economie. Este o prada la care refuza sa renunte, si nimeni nu are puterea sa o determine s-o faca. Un Aparat numeros traieste de pe seama acestei proprietati abuzive. Aparatul nu are nici un interes ca aceste 2/3 sa se imputineze. Cu cit va avea mai putine resurse de distribuit clientelei, puterea sa va scadea, controlul deciziilor ii va scapa. Beneficiile se vor micsora proportional. FPS este o astfel de structura. Prin felul cum a fost croit a devenit un reazem al contrareformei. Numai criza economica profunda a determinat in ultima vreme, sub amenintarea falimentului, sa se vinda "lucrurile din casa" pentru a umple gaurile create de acest tip de economie iesita din comunism, dar care inca nu a ajuns in capitalism. Sub amenintarea unui crah total, birocratia tinde sa faca unele sacrificii periferice pentru a se salva. Din aceasta atitudine a rezultat, in ultima perioada, o accelerare a reformelor, privatizarea unor intreprinderi etc. Alternativa este falimentul. Situatie in care si birocratia ar falimenta, cel putin pentru o vreme, pentru ca ar produce o reactie reformista radicala si ar fi cautati vinovatii pentru faliment. Cum va renaste Phoenix-ul? Oricum ar fi, este un amestec intre incapacitatea institutiilor de a functiona eficient si criza economica. Este un amestec exploziv. El a produs prabusirea republicii de la Weimar. Ca si in Germania anilor 20, exista si o populatie - destul de numeroasa, dupa cum arata sondajele - care traieste in trecut, refuza prezentul. Ea asteapta un lider charismatic, in stare sa readuca ordinea si disciplina in tara. Este un surogat pentru insatisfactiile si frustrarile acumulate in ultimii 10 ani. Acest orizont de asteptare a fost foarte vizibil in ianuarie 1999, cind liderul minerilor a fost intimpinat ca un eliberator pe tot traseul. Dar nu este exclus ca si altii sa isi incerce norocul, mai ales daca situatia economica se va inrautati. Elementele cocktail-ului sint reunite. Prototipul republicii de la Weimar este repetat azi de republica a doua in serie istorica, dupa cea comunista, inaugurata la sfirsitul anului 1947. Periferizarea Romaniei prin raminerea in afara NATO si UE a generat izolarea Romaniei. Ea este accentuata de relatia dificila cu FMI, de rata scazuta a investitiilor straine, de o retinere a lumii fata de Romania, de imaginea destul de negativa pe care o avem. Aceste elemente s-ar putea sa joace efectul aplicarii politicii wilsoniene asupra Germaniei. Unde este detonatorul? Undeva in mijlocul masei de functionari care isi asteapta ceasul lor. Desi sansa unui fuhrer e mica, ea exista. Sint si alte clivaje care incurajeaza o asemenea aventura. Tema nationala este cea mai expresiva si tulburatoare. In limitele ei, destule pasiuni pot fi rascolite, destule simpatii pot fi cistigate usor. Nu e sigur ca un politician in cautare de sprijin nu va incerca sa exploateze acest filon. Mai ales ca reteta e sigura. Exemplul lui Slobodan Milosevic, care a lansat la o parte ideologia marxista, din ratiuni de putere, ca sa beneficieze de un sentiment national, e prin vecini. In Romania, desi inca putin vizibile, tensiunile dintre cadrul democratic si fortele unui regim autoritar se inaspresc. Mineriadele ultime au fost o batalie in care conservatorii, adversarii democratiei, au iesit la lupta deschisa. Nu a fost doar un conflict provincial, insignifiant, cum l-au descris unii. Urmeaza alte conflicte deschise. Procesul de democratizare nu este ireversibil in Romania. Cum s-a vazut bine cu republica de la Weimar.

Stelian Tanase - a absolvit Facultatea de Filosofie, Universitatea Bucuresti. Autor al mai multor carti (romane, eseuri politice). Profesor de stiinte politice la Universitatea Bucuresti. In 1997 a fost visiting professor la UCLA si bursier Fullbright la New School for Social Research in 1997. Din 1992 este redactor-sef la revista Sfera Politicii.