Silviu Brucan
I
Citind si recitind articolul lui Andrei Foursov, am ajuns la concluzia ca, in principal, el vede comunismul ca pe un fel de produs secundar al capitalismului. Din moment ce capitalismul nu a putut sa capitalizeze in mod substantial vaste arii ale lumii - argumenteaza el - cea mai buna solutie pentru capitalism a fost sa lase aceste arii in afara sistemului, ca pe niste zone anticapitaliste, chiar furnizindu-le mijloacele necesare celor care doreau sa ocupe aceasta zona. Acesta este cel mai ingenios aranjament de "negare a negatiei" din istorie. Putem avea impresia ca avem de a face aici cu un act politic deliberat, adica aparitia comunismului a fost rezultatul unei strategii elaborate de capitalism cu scopul de a rezolva problema zonelor noncapitaliste din lume.
Este acest lucru posibil in lumea reala? Nu cred. In timp ce sint de acord cu punctul de vedere al lui Foursov, referitor la existenta unor zone ale lumii care au scapat controlului capitalist, si imi place aceasta distinctie intre fateta substantiala a capitalismului si cea functionala, modul in care inteleg eu Revolutia din Octombrie 1917 este diferit. Opinia mea difera prin faptul ca eu consider ca in timp ce capitalismul era capitalism, comunismul nu era comunism, pur si simplu pentru ca Rusia nu era echipata social pentru a crea un nou sistem, diferit si opus capitalismului.
Departe de a fi o revolutie socialista, Revolutia din Octombrie a fost o reactie anti-sistemica a unei mari natiuni rurale impotriva dominatiei Vestului industrial. Faptul ca Rusia, in ciuda structurii sale feudale si a inapoierii economice, era o mare putere care participa activ la lupta mondiala pentru suprematie in secolele XIX si XX, este esential pentru intelegerea naturii si a motivatiei revolutiilor din februarie si octombrie. Comunismul era doar o masca ideologica pentru dorinta unei mari puteri de a concura, in termeni de egalitate, cu adversarii din vestul industrial. Si pentru ca Rusia agrara inapoiata trebuia sa se industrializeze cit mai rapid posibil, intr-un mediu international ostil, provocarea era atit de formidabila, incit cea care si-a lasat amprenta asupra caracteristicilor sociale si politice ale societatii sovietice a fost mai degraba strategia pentru depasirea subdezvoltarii decit principiile socialiste. Stalinismul nu era altceva decit o strategie menita sa invinga subdezvoltarea prin forta si represiuni. "Suntem cu 50 sau cu 100 de ani in urma tarilor dezvoltate", a spus Stalin in 1931. "Trebuie sa recuperam acest decalaj in 10 ani. Ori o facem, ori ne zdrobesc.". Sloganul cel mai tipic pentru Stalin il indemna pe mujic sa se transforme intr-un muncitor otelar. Pot toate acestea trece drept comunism? Cu siguranta ca nu.
II
Chiar si teoretic, Lenin si Stalin au format atit societatea socialista, cit si viitorul societatii comuniste in limitele sistemului industrial care apartine, din punct de vedere istoric, epocii capitaliste. Totul a inceput cind Stalin a prezentat industrializarea drept scopul socialismului. Dar industrializarea este in mod esential o operatiune capitalista: economistii burghezi i-au formulat teoria, iar capitalistii au inventat caile si modurile de a o realiza. Partidul Bolsevic nu a avut alta solutie decit sa urmeze aceste invataturi si practici prin recurgerea la acumularea de capital. Singurul aspect care ii nelinistea pe bolsevici era daca sa acumuleze pe cheltuiala sectorului rural sau pe seama populatiei urbane. In final, au ales amindoua caile.
Cu privire la viitorul societatii comuniste, definitia lui Lenin "Soviete si electrificare" si inceputul comunismului stalinist in termeni de milioane de tone de minereu de fier, otel, carbune si petrol arata doar limita perspectivei lor istorice in cadrul sistemului industrial. In mod paradoxal, lipsea obiectul viziunii. Ei nu au formulat niciodata un nou tip de forte productive care ar precede formarea unei societati postcapitaliste, raminind prizonieri ai sistemului industrial.
Pe scurt, competitia capitalist-comunista era o falsa problema. In timp ce capitalismul era un lucru real, comunismul nu era. Ceea ce a dus la confuzie a fost confruntarea politico-militara dintre est si vest, bazata pe faptul ca fosta URSS reusise sa construiasca o forta a bombei nucleare egala cu cea a Americii. Dar tehnologia militara este nonideologica si nu poate constitui premisa unui nou sistem socio-economic.
III
Rusia pare sa fie intotdeauna cu o clasa in urma procesului istoric. In octombrie 1917, cind problema era o revolutie socialista, agentul social al schimbarii, proletariatul lipsea. Astazi, cind Rusia trebuie sa construiasca o economie de piata, clasa de mijloc este cea care lipseste. Sint de acord cu istoricul Richard Pipes ca aceasta burghezie lipsa a fost un factor important atit in devierea Rusiei de la modelele politice vest-europene, cit si in influenta ideilor liberale asupra practicilor si institutiilor sale. Istoricul rus Yuri Afanasiev spune, de asemenea, ca, din cauza ca astazi in Rusia nu exista o clasa de mijloc, fortele politice liberale nu gasesc nici o baza sociala pe care sa se sprijine si, in consecinta, se contureaza un sistem oligarhic.
Nu sint de acord cu afirmatia lui Foursov: "Dar sistemul rus nu va fi niciodata capitalist." Astazi, in Rusia este deja vie si activa o clasa capitalista superioara. In urma vizitei mele recente la Moscova, am vazut pe Bolshawa Kommunisticheskaya Ulitsa nr. 2 o cladire impresionanta numita MOSCOW COMMERCIAL CLUB, un club exclusiv pentru magnatii post-sovietici. In acest spatiu exista trei restaurante de lux, un cazino si o serie de camere de intilnire cu aspectul unui club englezesc clasic. Clubul a publicat un Registru Social in care figureaza oamenii de afaceri cei mai importanti, mentinind o superelita de zece magnati, cu Vladimir Gusinsky in frunte. Gusinsky a facut avere in domeniul imobiliar, in comunicatii si in domeniul bancar. Puternica sa MOSTBANK si-a stabilit sediul in monumentala cladire a Primariei; el a fondat primul post de televiziune comerciala independenta din Rusia, un ziar liberal Segodnya [Astazi] si un post de radio. Un alt magnat, Oleg Boiko, a construit un imperiu in valoare de 1.5 miliarde de dolari, format din banci, retele de magazine si agentii imobiliare. Boiko a organizat un consortiu de mari banci si intreprinderi cunoscute sub numele de Big Eight, numit de jurnalisti Caracatita. In 1995, cind statul avea nevoie de bani, consortiul a facut o propunere indrazneata: s-a oferit sa imprumute Guvernul cu 2 miliarde de dolari, in schimbul controlului asupra citorva intreprinderi de stat. Prin urmare, as reformula afirmatia lui Foursov ca "Rusia nu va fi niciodata capitalista", spunind ca "Rusia nu va fi niciodata occidentalizata". Intr-adevar, drumul Rusiei va fi diferit de cel al Europei de est.
IV
Foursov are dreptate cind spune ca statul ca institutie pare sa fie inadecvat pentru societatea stiintifico-tehnologica. Acest lucru e valabil in Occident. In Rusia si China statul este nevoit sa joace un rol esential pentru mult timp de acum incolo. Motivul este, in principal, social, o fateta a procesului istoric care lipseste din analiza lui Foursov, desi este mult mai sugestiva pentru viitoarele evolutii sociale decit fatetele economice si politice.
In Rusia, tocmai pentru ca a existat intotdeauna un vid social in mijlocul societatii, presedintele Eltin trebuie sa se bazeze pe construirea unei economii de piata. Chiar si noii magnati sint in mod esential capitalisti de stat, acumulindu-si bogatiile pe cheltuiala proprietatii si capitalului de stat. Nu acelasi lucru se intimpla in Europa centrala. In fosta Cehoslovacie, regimul precomunist al presedintelui Massarick a fost echivalent celui din Europa de vest, atit in dezvoltarea industrial-capitalista, cit si in democratie. Chiar sub comunism, a supravietuit o puternica patura sociala, cu un standard de viata al clasei de mijloc. Desi statisticile oficiale au intors spatele acestui fenomen, exista date suficiente care arata ca in anii 1970 si 1980 familiile cu venituri mai mari si stil de viata tipic clasei de mijloc (proprietari de case, automobile, cheltuieli culturale, vacante in strainatate, etc.) reprezentau, in Cehoslovacia, aproximativ 30% din populatia activa, in Ungaria 20-25%, iar in Polonia 15%. Privind retrospectiv, realizam acum ca Primavara de la Praga si puternicele miscari reformiste care au existat in Ungaria si Polonia reflectau mai degraba scopuri mic-burgheze de liberalizare si economie de piata, decit dorinte tipice clasei muncitoare. In Romania, din cauza politicii etatiste stricte a dictatorului Ceausescu, care tinea chiar si agricultorii particulari sub controlul militiei, doar 5% din populatia activa se bucurau de un standard de viata mai inalt. Diferenta potentialelor paturi de mijloc a jucat un rol important in determinarea vitezei si a scopului reformei de piata in societatile postcomuniste.
Tabelul 1
Tabel comparativ al tranzitiei in societatile postcomuniste
1995
Numele tarii
Inainte de 1989
Clasa de mijloc potentiala in procente
Venitul
pe cap
de locuitor GDP
in dolari
Salariul mediu lunar
In dolari
Investitiile straine
pe cap
de locuitor in dolari
Cresterea GDP
in procente
Rep. Ceha
30
4,338
303,10
533,90
4
Slovacia
25
2,926
253,00
132,00
6,4
Ungaria
20-25
3,882
328,00
970,90
4,0
Polonia
15
3,167
307,00
155,40
6,5
Romania
5
1,380
110,00
79,30
3,8
Bulgaria
5
1,176
118,00
94,10
2,8
Albania
1
332
50,00
-
6,0
Rusia
1
2,393
126,30
-
-2,0
Sursa: Financial Times and Business Central Europe
Pe scurt, clasa de mijloc este cheia unei success story in tranzitia catre o economie de piata. In China, avem de a face cu o incongruenta frapanta intre "economia de piata socialista" si structura sociala dominata de tarani (66,2%), muncitorii industriali doar o treime (22%) si nici un fel de clasa de mijloc. Dar economia de piata functioneaza bine doar cu o structura sociala adecvata. China este cu o treapta in urma, din perspectiva istorica. Acest vid in stratul de mijlocul al societatii este umplut printr-un sector politico-economic dominant care este, in esenta, capitalism de stat. Ar trebui probabil sa adaug aici ca democratia este un fenomen urban prin excelenta, care explica intr-un grad larg stabilitatea dictaturii de la Beijing intr-o tara predominant rurala. Cu alte cuvinte, statul este un substitut pentru clasele capitaliste. Prin urmare, el va dainui mult timp.
Silviu Brucan - Luptator antifascist in timpul Primului Razboi Mondial, ambasador al Romanieila Washington si la Natiunile Unite. A scris si distribuit Scrisoarea celor 6, protestand impotriva crimelor si abuzurilor regimului comunist. Printre cele mai importante carti pe care le-a scris se afla: Pluralism si conflict social (1990) Generatia pierduta, o calatorie romaneasca in socialism si inapoi 1993).