Dan Pavel

Cei mai bine de doi ani de tergiversari in reforme politice si economice ai coalitiei CDR-USD-UDMR au condus - intr-un mod evitabil - la cea de-a cincea mineriada1. Actuala clasa politica s-a complacut intr-o lupta sterila pentru pozitii de putere si influenta, pentru impartirea unor resurse si castigarea de capital electoral. Problema este ca - intr-un fel - era normal ca sa aiba loc aceste confruntari, cu conditia ca sa se faca reforma, ceea ce ar fi condus la sporirea resurselor si la impartirea lor mai echitabila intre mai multe categorii sociale, in special cele dezavantajate de reforma. Or, resursele tot limitate au ramas, iar singurii care au castigat capital electoral sunt extremistii.

Exista un aparent mister, legat de felul in care functioneaza statul de drept in Romania. In ciuda faptului ca exista o constitutie si o multime de legi (chiar daca nu destule inca), ele parca nu au nici o valoare, din moment ce nu sunt respectate. Democratia liberala este un regim politic al normelor, procedurilor si institutiilor. Pentru ca legea sa fie lege, mai trebuie sa existe si oameni care sa actioneze in litera si spiritul acestor legi. Aceasta inseamna ca pentru a pune in practica aceste legi, ei trebuie sa fie primii care sa le respecte. Altminteri ele sunt vorbe goale sau simple semne pe hartie, nu realitati legale. Statul de drept nu este doar statul care are legi, ci acela in care legile se respecta. Datorita unei culturi politice profund afectate de comunism, unde constitutia si legile nu insemnau decat o forma de punere la respect a populatiei, in numele detinerii puterii absolute de catre oligarhia nomenclaturisto-securista, clasa politica (provenita in mare parte din fostii comunisti) nu are pentru lege decat un respect formal. Legea nu este interiorizata. De asemene, nici mentalitatea contractualista. In afara de "Contractul cu Romania" mai exista contractul pe care intreaga coalitie l-a facut si care nu se respecta. Iar cel mai rau este ca valoarea cuvantului dat este egala cu zero. Nu se tin promisiunile facute. Or, in lipsa performantelor economice, in lipsa legilor politice si a promisiunilor morale, pe ce sa se bazeze increderea populatiei?

Cine urmareste arhitectura noii puteri va observa ca presedintele tarii nu isi sprijina autoritatea si puterea pe nimic. Propulsat in fruntea tarii de catre partidul istoric cel mai important (PNTCD), Emil Constantinescu a reprezentat mai degraba acel consens temporar realizat la nivelul Conventiei Democratice decat o anume idee politica, forta sau interesele unui grup. Dupa ce a ajuns la Cotroceni, presedintele s-a inconjurat de consilieri care reprezentau mai degraba acel consens de moment decat vreo forta politica anume sau vreun grup important al societatii civile. Avand la indemana o multime de mecanisme ale puterii si profitand de existenta fractiunilor si grupurilor de interese intrapartinice si interpartinice, presedintele Constantinescu a manevrat in mod constant pentru a slabi o formatiune in beneficiul alteia si a asmuti fractiunile una impotriva celeilalte. De la scandalul Severin si incercarea de marginalizare a lui Catarama2 in PNL pana la subminarea constanta si sistematica a PNTCD3, presedintele nu a facut altceva decat sa incerce a-si consolida propria pozitie si de a-si pregati viitorul post de presedinte al partidului taranist. S-ar putea vorbi, la Constantinescu, de un "complex Coposu". Mai grav este ca actualul presedinte a reusit sa se instraineze de Alianta Civica, formatiunea care l-a propulsat in cadrul CDR, iar apoi in viata politica a tarii. Consilierii prezidentiali nu sunt nici mai buni, nici mai rai decat fostii consilieri ai Aliantei Civice, insa punerea in functie a primilor a impiedicat influenta in continuare a ultimilor.

Presedintele a incercat sa isi consolideze pozitia sprijinindu-se pe Armata, Ministerul de Interne si mai ales pe serviciile secrete. In fruntea acestora urma a pus insa niste oameni demni de tot respectul si increderea prezidentiala, dar fara nici o expertiza in domeniu. La presiunea societatii civile sau a avangardei morale taraniste si liberale cu privire la legea deconspirarii Securitatii, aflarea adevarului despre decembrie 1989, despre mineriade, presedintia a preferat sa ignore toate semnalele. Totul s-a facut in numele iluziei ca a nu incepe incizia in putregaiul din serviciile secrete, de la Interne, din Armata, din diplomatie, etc. inseamna a-ti asigura loialitatea tuturor acestor segmente. Nimic mai fals.

Venirea catre Bucuresti a minerilor nu a facut decat sa scoata la iveala caracterul fantasmagoric al calculelor prezidentiale. Actuala putere era sa cada din pricina lipsei de loialitate a celor pe care presedintele se sprijinea, pentru ca nu se poate spune ca fortele respective pot avea vreo preferinta coerenta pentru un segment sau altul al unei coalitii policolore. Am facut parte dintre cei care sperau ca presedintele va decreta starea de urgenta. Dar am stat de vorba cu oameni din mijlocul evenimentelor, iar Armata nu ar fi tras in mineri. Poate ca unii ar fi tras, dar majoritatea nu aveau aceasta motivatie. Prea era inca proaspata amintirea lui decembrie 1989, iar lipsa de claritate in rezolvarea acelui episod crucial al istoriei nationale nu era de natura sa le ofere militarilor vreo certitudine. Mai ales ca se actiona pe un vid legislativ, pe care improvizatiile din ultima noapte de criza nu reusise sa-l umple decat formal. In momente de criza, autoritatea republicii Constantinescu era o fictiune.

Este greu de spus daca actualii consilieri il sfatuiesc pe presedinte in sensul incurajarii propriilor sale idei, nefacand decat sa-i ofere argumente pentru o linie politica deja adoptata, dar care are nevoie de anumite rafinamente, sau daca ei reusesc sa ii impuna propria lor expertiza. De fapt, nici nu mai conteaza. Indiferent cum ar fi, rezultatul este la fel de dezastruos. Nici el, nici ei nu inteleg nimic din problemele de strategie, geopolitica, inteligence, dupa cum nu promoveaza nici o linie politica realista sau macar una idealista, bazata pe valori morale promovate cu fermitate. Presedintele Romaniei nu este nici un politician pur sange, puternic, capabil sa-si asume riscuri, dar nici un Havel. Pana acum credeam ca la viitoarele alegeri il voi vota din nou pe Constantinescu. Acum, am deja indoieli. Sa vedem cine mai apare. Insa, Constantinescu mai merita o sansa. Daca nu profita de ea, atunci voi face parte dintre cei care se vor impotrivi ideii realegerii sale. Mai exista oameni capabili si poate ca nu vor fi atat de impenetrabili la sugestiile intelectualilor critici sau presiunile partii civice a societatii civile. Plesu, Melescanu, Frunda, Vosganian - sunt politicieni in care se poate avea incredere, dintr-un anumit punct de vedere sau altul. Nici unul dintre ei nu va face o figura mai proasta. Iar dupa revelatiile lui Vadim Tudor cu privire la faptul ca tatal presedintelui a fost evreu rus (ceea ce nu este o rusine, dar ingrijorator este ca presedintele nici nu a confirmat, nici nu a infirmat informatia, zvonul, sau ce o fi), cad si obiectiile cu privire la faptul ca Frunda si Vosganian sunt maghiar, respectiv armean.

Am dat pana acum vina pe serviciile de informatii pentru faptul de a nu isi fi indeplinit functiile firesti. Amestecul de incompetenta, lipsa de loialitate, penetrarea de la infiintare a acestora de catre serviciile mama sovietice, puternica mostenire a Securitatii, toate acestea sunt argumente in defavoarea acestor servicii. Desigur, tinand cont de infuzia de tinerete, de schimbarea mentalitatilor, exista si potentialul pentru a crede contrariul. Dar declaratiile presedintelui Constantinescu de dupa mineriada pun totul intr-o lumina noua. El a afirmat ca daca serviciile nu si-au facut datoria, este din pricina faptului ca au fost oprite de catre el (Presedintele) sa faca "politie politica". In conceptia lui Constantinescu, a face politie politica inseamna a fi infiltrat partidele politice, sindicatele, etc. Uneori, diletantismul este mult mai periculos pentru siguranta nationala si interesele de stat decat toate riscurile de securitate interne si externe la un loc.

Nici presedintele, nici consilierii sai nu inteleg - daca intoarcem aceasta declaratie pe toate fetele - care este specificul muncii de intelligence intr-o democratie liberala, intr-un stat de drept. Daca vreunul dintre presedintii americani de dupa cel de-al doilea razboi mondial ar fi declarat sau ar fi crezut o asemenea aberatie, SUA ar fi incetat de mult sa mai fie o supraputere si poate chiar ar fi disparut ca stat federal. Probabil ca nu se stie sau poate ca nu se intelege care este importanta serviciilor de intelligence in tari precum Marea Britanie, Franta, Germania, ca sa nu mentionez decat cele mai prestigioase. Este greu de crezut ca avand o asemenea conceptie, serviciile noastre de informatii isi vor aduce vreodata vreo contributie de expertiza in sustinerea efortului de integrare europeana si transatlantica, la oprirea exercitarii influentei unor servicii ostile iesirii Romaniei din Zona Gri sau din fosta regiune controlata de la Moscova4 sau din calea marilor mafii internationale, care patrund ca in branza intr-o tara ale carei legi nu sunt respectate nici macar de proprii cetateni sau de propriile organe de ordine. Sa ai mijloacele necesare la indemana si sa nu le folosesti corect sau sa mai faci si greseli este una, insa este cu totul altceva sa nu le folosesti pentru ca nu stii ce sa faci cu ele sau ai idei eronate cu privire la asta. Afirmatia lui Constantinescu echivaleaza cu a declara ca tara pe care o conduci este handicapata, ca nu se poate apara in fata pericolelor si ca tu - Presedintele - iti asumi responsabilitatea pentru asta. Orice om cu putina minte nu poate sa nu isi dea seama ca, in caz de forta majora, nu se poate baza decat pe propriile lui forte, asa cum s-a intamplat in vremea celei de-a cincea mineriade. Daca veneau la Bucuresti se declansa un razboi civil. Oricine ar fi castigat, nimeni nu ar mai fi dorit ca actuala putere - neputincioasa, lipsita de vointa politica, corupta, macinata de lupte interne, condusa de diletanti - sa mai ramana acolo unde este. Iar ceea ce s-a obtinut acum nu este decat o amanare a scadentei.

In aceste conditii, ma intreb oare de ce nu a reusit tentativa de lovitura de stat? Sa fi fost tradare? Poate ca este adevarat scenariul inchipuit de unii, anume ca Miron Cozma a primit o suma mare de bani (de la serviciile secrete) si ca i s-a dat un timp de gratie pentru a disparea inainte de a fi judecat si arestat din nou. Multi se simt acum in propria tara la fel de lipsiti de aparare cum erau inainte de decembrie 1989. Asta te poate forta sa iti schimbi destinul. Daca nu esti dintre cei care vor sa emigreze, daca nu esti dintre cei care accepta lipsit de demnitate pe oricine la putere, atunci nu mai ramane decat sa intri in politica, pentru a scapa de incompetenti, gagaute, corupti, pentru a pune in loc oameni cu principii morale si fermitate in actiune.

Dan Pavel - Absolvent al Facultatii de Filosofie, Universitatea Bucuresti. Doctor in filosofie. A fost director de cercetare la Institutul de Studii Politice de Aparare si Istorie Militara. A fost redactor-sef adjunct la revistele 22 si Polis. Autor al lucrarilor Bibliopolis si Etica lui Adam. Sau de ce rescriem istoria. Recent a publicat Cine si de ce? Interviuri despre politica si alte tabuuri. Este redactor-sef adjunct la revista Sfera Politicii