INTERIORUL GNOZEI

de Dan Pavel

La noua ani de la debutul editorial, in Statele Unite, prin cartea tradusa in limba romina, recenzata acum si care deschidea trilogia continuata cu volumele In Search of Civil Society. Independent Peace Movements in the Soviet Block (New York, Routiedge, 1990) si Reinventing Politics. Eastern Europe from Stalin to Havel (New York, Free Press, 1991-1993; trad rom. Iasi: Polirom, 1997), il intrebam pe Vladimir Tismaneanu, in cadrul unui interviu, care era parerea sa, in acel moment, despre soarta marxismului, in general. Raspunsul sau a venit transant: "marxismul, ca proiect utopic, este terminat, Marx insa nu". Dezvoltindu-si ideea, Vladimir Tismaneanu spunea ca trebuie sa vedem in filosofia lui Karl Marx doua aspecte. Pe de o parte, marxismul reprezinta un proiect utopic, o filosofie milenarista a realitatii prin ideologie, un proiect de "inginerie sociala", in termenii lui Karl Popper, asadar, un mit politic vast, grefat pe o rationalitate si o scientificitate totala. In acest sens, aplicindu-i marxismului propriul sau criteriu de evaluare, cel al praxis-ului, al realizarii practice, vedem foarte simplu ca, odata cu "annus mirabilis" 1989, acest tip de proiectie a filosofiei marxiste a esuat definitiv. Pe de alta parte, insa, marxismul s-a constituit ca si o critica a modernitatii burgheze din interiorul acesteia (lucru foarte important). Comunismul venea ca o reactie ultramoderna, acuzind modernitatea burgheza de neimplinirea parametrilor sai, constituind totodata un proiect de moralitate, un manifest de revolta morala in numele unei societati moderne mai bune. Aceasta fateta a marxismului, ca si critica a existentei moderne industriale, este inca la moda, ea continuind sa irige gindirea filosofica si politica prin diferitele critici ale alienarii, ale fetisismului birocratic, ale mercantilismului, cinismului consumerist sau ale unei ultrarationalitati iesite de sub control. Din aceasta perspectiva, ar fi nedrept sa-i aplicam lui Marx un alt criteriu care-i apartinea, atunci cind il taxa pe Hegel drept un "ciine mort".

Revenind la cartea ce face subiectul recenziei de fata, ar mai fi de semnalat doua aspecte ce tin de evolutia politologului american de origine romina. Mai intii, ar fi vorba, asa cum scrie chiar in "Prefata la editia in limba romina", despre "atitea amintiri, mult timp suspendate ori chiar refulate, privitoare la anii cind am scris cartea, la itinerariul meu spiritual de dupa 1981 (anul plecarii din Rominia – n.n.) si, nu mai putin tulburator, la citeva personalitati care, la vremea respectiva, au tinut sa scrie despre ea. L-as pomeni, mai intii, pe Ferenc Feher, subtilul ginditor maghiar aflat in exil american impreuna cu sotia sa, Agnes Heller, care a scris un entuziast referat pentru editura Routledge. De-a lungul anilor, in apropierea lui Ferenc si a lui Agnes am cunoscut ceea ce se poate numi "starea de fraternitate spirituala" (pag. 7). In al doilea rind, insasi evolutia evenimentelor din Europa Centrala il determina pe Vladimir Tismaneanu "sa simta", prin "senzorii" istoricului ideilor, ca lucrurile incepeau sa se schimbe fundamental in spatiul sovietic. Semnalul principal l-a constituit publicarea, in intreaga presa occidentala, a apelului din 23 octombrie 1986, semnat de 122 de dizidenti din tarile Europei Rasaritene (printre care si doi romini, Nicolae Carandino si Corneliu Coposu), a carui idee centrala era ca "tranzitia si experienta Revolutiei Ungare din 1956 ramin mostenirea noastra comuna si sursa noastra de inspiratie". Acest fapt deosebit i-a revelat autorului, conform spuselor sale, importanta si forta deosebita a ideilor, solidaritatea internationala a disidentei central-europene, confirmindu-i ca schimbarile din Rasaritul Europei intrasera intr-un punct fara intoarcere. Nu era vorba de anticiparea factuala a ceea ce avea sa se intimple, ci de intuirea de catre cunoscator a factorilor evanescenti, a elementelor ce produceau schimbarea ireversibila.

Tema Centrala a cartii este constituita de dezbaterea in jurul conceptului de "responsabilitatea ideilor". Este vorba, mai exact, de sintagma "din Marx, prin Lenin, spre Stalin". Principiul fundamental enuntat de Vladimir Tismaneanu este ca nu putem vorbi de Marx fara a-l pomeni pe Lenin.

Desigur, nu este vorba aici de univoc sau de o interpretare unilaterala, ci despre faptul ca, desi de la filosofia marxista se poate merge pe o multitudine de cai de interpretare (si acestea finite, daca il citim pe Umberto Eco), Marx a legitimat, totusi, tipul de interpretare al lui Lenin. De asemenea, nu se poate pune problema unei culpabilizari a lui Karl Marx din acest motiv, deoarece tribunalele nu au ce cauta in istoria ideilor, iar implicatiile practice ale filosofiei marxiste nu pot fi aruncate, asa cum s-a incercat de multe ori, doar asupra lui Marx. Iar ca sa-i dam cuvintul chiar autorului, "intr-adevar, Marx a fost obsedat de suprematia totalitatii, dar el a visat la o orinduire umanizata, nu la o colonie penitenciara. Totusi, radicalismul marxismului i-a permis lui Lenin, prin misiune sau omisiune, sa reinventeze marxismul intr-o asemenea maniera incit sa permita exterminarea subiectivitatii. Utopia unei societati nun-contradictorii, unite si solidare, a fost amplificata de experimentul totalitar urmat neabatut de Lenin si Stalin" (pag. 36). Iar intr-un alt fragment, poate si mai transant – si care, printre altele, a determinat reactii foarte dure din partea unor critici si, implicit, in plan practic, neinvitarea lui Vladimir Tismaneanu la unele conferinte, tocmai pentru ca era autorul acestei carti – spune: "Nimeni nu poate vorbi despre marxism fara sa pomeneasca de stalinism si viceversa. Refuzul de a accepta aceasta relatie complexa are drept consecinta repetarea vechilor gafe si a vechilor confuzii" (pag. 25) (!). Aceasta se constituia in "erezia numarul doi" si oferea o interpretare proprie a lui Vladimir Tismaneanu in privinta complexitatii, a nebulozitatii relatiei dintre mijloace si scopuri in cadrul praxis-ului marxist, similara, intr-un anumit fel, cu celebrul "paradox al miinilor murdare" formulat de Jean Paul Sartre.

Cautarea "firului rosu" pe relatia Marx-Lenin-Stalin nu era un demers neaparat nou si care sa legitimeze critici dure. Acest lucru fusese facut, printre altii, de catre Soljenitin. Noutatea era insa introducerea, de catre Vladimir Tismaneanu, a dezbaterii asupra "responsabilitatii ideilor", cu un puternic accent etic, precum si originalitatea analiticii curentului revizionist.

Semnalul "oficial" al revizionismului fusese dat de dinamitardul discurs secret din februarie 1956, tinut de Nikita Hrusciov in fata Congresului al XX-lea al PCUS si el a deschis drumul marilor dezbateri intelectuale de reinventare ideologica. Prin acest demers, caruia i se raliasera, printre altii, Georg Lukács si Scoala de la Budapesta, Leszek Kolakowski, Ernst Bloch, Grupul "Praxis" din Iugoslavia, se urmarea demistificarea "deviantului" Stalin, vazut ca o excrescenta maligna, Marx raminindu-le insa un aliat de pret. Totodata, revizionistii luptau impotriva birocratiei ideologice a partidului. Totusi, dincolo de caracterul sau ezitant si timorat, Tismaneanu crede ca "revizionismul a indeplinit un rol de pionierat in detronarea hegemoniei autarhice exercitate de aparatul stalinist. El a legitimat ideea de revolta si a promovat dreptul la diferenta" (pag. 110). Revizionismul marxist a avut un rol important in revoltele politice ale anului 1956 din Polonia si Ungaria, continuind la "marea cumpana a apelor", anul 1968, Primavara de la Praga, cind a devenit evident pentru toti ca reformarea sistemului din interior este o mare iluzie. Alternativa era opozitia deschisa, non-violenta si adevarul. Aceasta dezbatere aprinsa intre cele doua modalitati de abordare a totalitarismului fusese atit de bine surprinsa in eseul "Noul evolutionism" al lui Adam Michnik; "fiecare act de rezistenta salveaza o parcela de libertate". Totusi, 1956 a fost si el, intr-un mod, "o cumpana a apelor" in interiorul lagarului sovietic. Iar cel mai bun exemplu este cel al Rominiei, excelent analizat de autor. "Intelligentsia romina demonstrase o pasiune maladiva pentru interese minore … In 1956, cind la Varsovia si Budapesta dictatura era in pericol de moarte, ca rezultat al revoltelor sociale, intelectualii romini, ca grup, au ales sa taca. Se poate crede ca pentru intelligentsia romineasca, 1956 a fost marea occasion manguée, ocazia ratata de a se dezmorti din marele naufragiu moral provocat de sistem" (pag. 85).

Dupa analiza implicatiilor si deschiderilor create de curentul revizionist, aceasta gnoza din interiorul marxism-leninism-stalinismului, Marea Gnoza a modernitatii, Vladimir Tismaneanu trece la abordarea marilor idei si concepte ce au animat intelectualitatea dizidenta est-europeana: "antipolitica" (Gyorgy Kanrad), "trairea in adevar" (Vaclav Havel) sau tragedia, nostalgia central-europeana (M. Kundera). Autorul scruteaza, de asemenea, comparativ, marea ambiguitate creata de miscarile pacifiste occidentale (nota bene, deoarece dupa 1990 s-au descoperit implicatiile KGB in finantarea unora), caracterizate de sentimente anti-americane, anti-NATO si lupta dizidentilor spatiului sovietic aratind, cu luciditate, la acea vreme (1988, n.n.) ca "intre pacifistii occidentali si dizidentii est-europeni exista un conflict semantic. Primii cred intr-un concept universal, de sorginte kantiana, al pacii eterne, in timp ce ultimii stiu cum functioneaza guvernele de tip sovietic si cum gindesc liderii lor … Fara indoiala ca Havel are dreptate cind declara ca, in partea lui de lume, cuvintul "pace" si-a pierdut orice "semnificatie rationala" (pag. 140).

Volumul este incheiat de un epilog, "Dupa Marx: noi mitologii politice", scris special pentru editia romineasca a Mizeriei Utopiei…si care face legatura intre debutul editorial in SUA al lui Vladimir Tismaneanu si ultima carte, aparuta in acest an la prestigioasa editura americana Princeton, avind titlul Phantasies of Salvation. Post-communist Political Mythologies (Fantasmele mintuirii. Trilogii politice post-comuniste, traducerea romineasca, in curind la editura Polirom). Epilogul reflecta bine o parte din preocuparile1 de ultima ora ale politologului american de origine romina, dezvaluind mecanismele de (re)creare a unor mituri si teorii ale conspiratiei: salvarea-mintuirea, conspiratia iudeo-masonica-americana, salvatorul, marele lider etc.; toate intr-un ocean de populism, tinzind sa inlocuiasca ideologia marxista, ca vast proiect utopic, recent inmormintata. "Pe masura ce ne pregatim sa intram in noul mileniu, salvarea este din nou pe prima pagina a agendei de lucru a omenirii" (pag. 157).

*Vladimir Tismaneanu, Mizeria Utopiei. Criza ideologiei marxiste in Europa Rasariteana (London and New York, Routledge, 1988, trad. rom. de Laura Lipovan, Iasi, Polirom, 1997)

1 Am avut onoarea ca in aceasta vara, la Timisoara, sa particip la "The 1998 Maryland Summer Institute in Political Science, June 1-12", tinuta de The Center for the Study of Post-Communist Societies, University of Maryland, College Park, USA si The Open Society Fundation Rominia, al carui director a fost chiar profesorul Tismaneanu si unde discutiile pe marginile ultimei sale carti au fost extrem de bine primite de toti cercetatorii veniti din tarile est-europene.