Aparitia, discutarea publica si, in fine, adoptarea formei finale a Codului deontologic al CLUBULUI ROMIN DE PRESA s-a bucurat de o mediatizare cel putin ciudata, daca avem in vedere faptul ca el nu este nici cel dintii cod aparut in cimpul presei rominesti postdecembriste si nici varianta de cod optima, in raport cu suratele sale, emanate de la asociatiile profesionale inca de la inceputul aventurilor presei in libertate, si anume in 1990. Mai mult, institutiile statului de drept si, in primul rind, presedintia, s-au grabit sa-i salute entuziast aparitia si sa-i laude meritele, cu o frenezie cu atit mai curioasa, cu cit majoritatea semnatarilor, trusturi de presa reprezentate de proprietarii, dar si de subordonatii lor mai marunti, nu sint nici pe departe o grupare omogena si cu adevarat reprezentativa, fie si numai daca ar fi sa semnalam precauta absenta a posturilor publice de radio si televiziune (cu exceptia TVR I).

Miracolul subitului interes fata de coordonata etica a actului de presa al unei bune parti din patronatul breslei ar trebui sa ne umple tuturor inimile de speranta si mindrie; asa cum viteza cautionarii (si, in fond, a adoptarii fara rezerve) a substantei si a literei decalogului CRP, de catre autoritatea publica, ar trebui sa ne semnaleze un soi de pact fundamental, de natura consensuala, intre "a patra putere", cea niciodata oficializata, si puterile oficial desemnate. Sa fie aceasta marca veritabila a unei schimbari reale in mentalitatile ambilor termeni ai ecuatiei?

O analiza atenta a textului, a organismului de la care el emana si a reactiilor de moment pe care decalogul CRP le-a provocat pare sa contrazica serios o asemenea concluzie, trimitindu-ne brutal in zona atit de caragialian burlesca a baletului rominesc al aparentelor, unde, vorba prea des citatului presedinte francez, "tout est pris à la legère". Fiindca simpla alaturare a propunerii originare, apartinind directorului departamentului de informatii externe al TVR, Gabriel Stanescu, cu varianta finala, a bordului CRP, ne lamureste asupra faptului ca in Rominia, si numai in Rominia, un discurs statutar perfectibil devine, dupa o elaborare "profesionista", confuz, deviant, vinovat ambiguu, ba chiar, in citeva locuri, hilar. E imposibil, intr-o atare situatie, sa nu-ti amintesti de clasicul conflict al realismului socialist intre "bine si mai bine", si sa nu tratezi graba prezidentiala de a-i facilita pe autori drept inca o gafa crasa, intr-un sir periculos, nascuta din suspecta competenta improvizata a preanumaratilor specialisti …

Nu-mi pot permite aici sa fac o analiza amanuntita, pe baze comparatiste, intre ceea ce ofera codul CRP si ceea ce orice cod civilizat al sfirsitului de mileniu ar trebui sa statuteze. Voi alege doar, din cele zece alineate care acopera, de fapt, vreo cincisprezece probleme care pot si ar fi trebuit sa devina tot atitea alineate (nemaipunindu-le la socoteala pe cele cu desavirsire absente), pe cel de-al saptelea, dedicat clauzei de constiinta, punct crucial, alaturi de protectia surselor, in orice soi de etica jurnalistica moderna.

Clauza de constiinta este definita in termeni foarte diferiti de la o tara la alta, insa, in ultima instanta, substanta prevederilor ramine totdeauna aceeasi, chiar daca textul este unul de cod, de recomandare, de regulament de ordine interioara al publicatiei sau devine, in unele cazuri, articol de lege. In speta, clauza de constiinta statuteaza dreptul ziaristului profesionist de a spune nu oricarei ingerinte, redactionale sau extraredactionale, atunci cind credintele si convingerile acestuia sint puse in joc. Profesiune prin excelenta liberala, jurnalismul nu poate functiona cu adevarat profesionist, intr-o lume democratica, daca valoarea sa suprema, adevarul care trebuie sa ajunga la cetatean, nu este, mai intii de toate, slujit si aparat, cu orice consecinte, de semnatarul mesajului de presa. Clauza de constiinta presupune refuzul de a modifica nu forma, ci continutul acestui mesaj, refuzul de a edulcora, de a machia, de a amina sau, mai ales, de a tacea. Clauza de constiinta nu este dusmanul disciplinei redactionale, ci este piatra de temelie a unei discipline fundamentate nu pe ordin, ci pe credinta in adevar si pe respectul fata de cel caruia i te adresezi. Ea nu anuleaza, ci, dimpotriva, dezinhiba libertatea de opinie, deci, ca orice drept recunoscut, presupune si asumarea responsabilitatii de a nu sluji, in mercenariat, cauze pe care nu le respecti si directii politice care nu sint conforme propriilor tale credinte.

Este un asemenea comandament, ce reprezinta tocmai articulatia fundamentala dintre etica colectivitatii si eticul individualist, un lux in mediul actual al presei rominesti? La prima vedere, nu ar trebui sa fie, cita vreme nici un ziarist nu este obligat sa se angajeze sau sa ramina angajat intr-o institutie de presa pe care, din cine stie ce pricini, nu o (mai) respecta. Spectrul politic si libertatea de expresie a presei noastre sint suficient de largi si de recunoscute, cel putin in aparenta, pentru ca afirmarea acestui drept sa nu mai reprezinte o curiozitate, ori o primejdie pentru angajator … Si totusi …

Si totusi, textul articolului sapte al codului CRP este, din start, directionat intr-un soi de slalom printre principii prea largi si aplicatii prea stricte, ce fac miscarea dificila, asemanatoare mecanicii aplicate pe viu din celebra definitie bergsoniana:

Trecind in fuga peste umbra fina de tautologie din segmentul coordonat copulativ "justitie si dreptate sociala", sa remarcam, mai intii, ca enuntul articolului se divide in doua chestiuni aparent separate, cel al principiului si cel al practicii jurnalistice. La prima vedere, lucrurile sint de o claritate cristalina si, prin iscusinta decupajului, se implica unul pe celalalt: in virtutea comandamentului justitiar al presei, clauza de constiinta intervine ca instrument profesional, ca arma de atac, dar si de aparare, in fata posibilelor ingerinte care ar impiedica rostirea adevarului.

Din nefericire, spre deosebire de alte articole, construite mai degraba confuz, cum ar fi articolul 4 (prea aglomerat, cuprinzind cinci paliere diferite de probleme) sau 6, a carui redundanta culmineaza cu invocarea nefericita a "reglementarilor internationale la care Rominia este parte" (ca si cum i s-ar cersi justitiei romine mila in virtutea protectiei internationale), in cazul clauzei de constiinta tocmai limpezimea aparenta este factorul perturbator. Si nu intimplator.

1. Justitie si libertate de constiinta

Subordonind functional clauza principiului justitiei sociale, autorii semnatari ai codului, profitind de nepregarirea publicului si a mediului profesional, fac sa gliseze dreptul jurnalistului de a uza de clauza dinspre principiul real, de la care aceasta se revendica, la o forma mult mai vaga de participativitate civica: clauza de constiinta nu este, in fond, decit o prelungire a recunoasterii dreptului fundamental al omului la libertatea de constiinta, intr-o formula privilegiata in raport cu alte obligatii conjuncturale, cel mai adesea de natura contractuala, pe care ziaristul le poate avea.

Ca atare, utilizarea ei nu deriva, in nici un caz, cu necesitate, din obligatia de a lupta activ pentru instaurarea dreptatii: aceasta atitudine se poate asocia – in anumite situatii particulare – invocarii clauzei, fara a constitui, insa, temeiul ei ultim. Intr-o lume democratica, in care libertatea de constiinta este recunoscuta oricarui cetatean prin prevederi constitutionale, clauza nu reprezinta decit recunoasterea faptului ca ziaristul isi are si dreptul, si obligatia de a face din acest drept un privilegiu: fara libertatea sa de constiinta nu este posibila dezbaterea publica, confruntarea ideilor si opiniilor, confruntarea directiilor politice, pluripartitismul s.a.m.d.

Libertatea de constiinta, care fundamenteaza legitimitatea clauzei, ii asigura ziaristului atit sansa de a alege liber tipul de institutie de presa care i se potriveste, in raport cu propriile orientari politice si sociale, cit si pe aceea de a decide liber asupra importantei informatiilor si a valabilitatii opiniilor pe care le emite sau le difuzeaza.

Mutatia principala dinspre libertatea de constiinta spre comandamentul slujirii dreptatii – care este unul la fel de stimabil – pune clauza intr-o situatie restrictiva, de natura conjuncturala, sugerind insidios ca putem s-o invocam numai in functie de informatii, nu si in planul opiniilor.

2. Informare vs. opinie

Consecinta cea mai lesne de remarcat, in urma acestei mutatii, este aceea ca, prin enuntul cu numarul sapte al codului CRP, clauza de constiinta este un bun exceptional, utilizabil numai la rigoare, in contextul acelor mesaje de presa cu continut de investigatie, ancheta, cu tinta juridica sau sociala evidenta. Un pas mai departe de aici ni se induce ideea ca doar in raport cu faptele verificate putem avea constiinta, nu si in raport cu evaluarile mai complexe, de sinteza, ori cu proiectele de durata, marcate ideologic. Jurnalistul romin este, cu destul rafinament, impins cu o suta de ani inapoi, intr-o proiectie a statutului profesional suferind de pe urma utopiei prevalentei informatiei asupra opiniei.

Lucrul este, dincolo de ariditatea frazelor de mai sus, destul de hazliu, daca ne gindim la frenezia opinista a majoritatii semnatarilor codului, intr-o covirsitoare proportie editorialisti si analisti politici, care nu se sfiesc sa-si vinda zilnic constructiile imaginare, mai mult sau mai putin bazate pe fapte, mai mult sau mai putin incarcate ideologic, cel mai adesea lirice pina la isterie. La rigoare, se poate psihanaliza colectiv aceasta tendinta de a privilegia informatia in defavoarea libertatii de expresie, tragind de aici concluzia unor reverii nostalgice de tip "ciinele si catelul": libertate de constiinta are orice ziarist, dar numai directorul si redactorul sef pot face uz de ea si la nivelul opiniilor, angajatii neputind-o invoca decit in cazul in care au descoperit un pont nou in afacerea Tigareta II.

3. Prezumtia de vinovatie

Nu ne putem impiedica sa cautam, fie si superficial, resorturile ascunse ale acestui artificiu retoric, chiar daca o asemenea cautare ar putea fi, pentru moment, incriminata drept scenarita sau drept tendinta de a actiona minati de o nepermisa prezumtie de vinovatie. Insa situatia reala a presei rominesti de azi si enorma distanta dintre aceasta si festivismul care a insotit adoptarea codului de catre CRP ne obliga sa semnalam majorele primejdii cu care coabitam. E mult mai sanatos sa te institui in Casandra obositoare, decit sa adopti pozitia strutului. Si, cred, e mult mai … profesionist.

Contextualizarea marcat "informationala" a clauzei de constiinta, in codul CRP, se bazeaza, in primul rind, pe insasi structura actuala a institutiilor rominesti de presa, in care peste 60% din personalul implicat lucreaza la negru. Fiind un cod patronal, textul are tendinta de a norma atitudinile si activitatile, drepturile si vagele libertati permise angajatilor, din care o coplesitoarea majoritate nu au nici un alt statut in afara aceluia de a munci "la bucata", fara carte de munca, fara sindicalizare, fara drept la pensie sau asistenta sociala s.a.m.d. Este, deci, firesc, ca aceasta impresionanta majoritate, insotita de minoritatea salariata, sa aiba mai multe drepturi in cazul descoperirii si difuzarii informatiilor, si un mult mai restrins drept de a avea si opinie. Ziaristica este privita astfel, in mod "profesionist", ca un mercenariat, si nu ca o meserie liberala, accesul la opinie – si chiar la dezvaluiri senzationale – fiind direct dependent de o anume notorietate si, mai ales, de pozitia ierarhica gata dobindita.

In plus, glisarea despre care am vorbit in preambul se bazeaza si pe absenta unor sisteme asociative serioase si puternice, care sa sprijine activ libertatea de constiinta a ziaristului, in situatiile in care ea poate fi lezata de factorii de decizie interredactionali. Se adauga totala incultura a cetateanului romin si, in speta, si a ziaristului, fie el tinar sau batrin, in cimpul relatiilor contractuale. Acestui viciu constitutiv al societatii rominesti, in ansamblul ei, i se asociaza si viteza de melc a institutiilor abilitate sa implementeze reforma, in special in domeniul justitiei si al dreptului muncii. S-a irosit un deceniu fara o radicala schimbare a Codului muncii, fara o definire elastica si bine sustinuta in jurisprudenta a statutelor profesionale si a drepturilor si obligatiilor contractuale ale angajatorilor si angajatilor. In Rominia anului 2000, continua sa fie o exceptie semnarea deschisa a unui contract de munca, continua sa fie un privilegiu negocierea unui salariu, continua sa fie admisa tacit, de catre angajati, in ansamblul lor, interdictia sindicalizarii, impusa verbal de catre angajator. In asemenea conditii, a vorbi despre clauza de constiinta, ca expresie specifica a libertatii de constiinta a ziaristului si ca manifestare naturala a unei functionari sanatoase a presei rominesti, este un lux trist, foarte asemanator, la rigoare, cu discutiile despre libertatea de a-ti face concediul pe Coasta de Azur, in conditiile in care venitul tau lunar nu depaseste decit rarisim suta de dolari.

Trimitind calde felicitari mediatizate CRP, pentru curajul si responsabilitatea de a adopta codul, puterea a dat dovada de aceeasi schizoidie cu pulsiuni de mania persecutiei, de care nu mai inceteaza sa se vindece de aproape doi ani, cautionind ipocritul liberalism al unor institutii de presa, deloc hotarite sa rupa cu adolescenta capitalismului salbatic, dar foarte dornice sa-si "repereze" onoarea indoielnica, prin mijlocirea unei carti de credit fara acoperire.