Notiunea de "interes national" a general de-a lungul timpului ample dezbateri. Pornind de la presupozitia ca statul natiune este principalul actor in relatiile internationale au fost formulate mai multe definitii ale interesului national. Astfel, interesul national a fost conceput ca:– finalitate generala si continua pentru care actioneaza fiecare natiune;– nevoile si dezideratele unui stat suveran percepute in relatiile cu celelalte state ce constituie mediul extern;– suma de scopuri politice privite ca preocupari speciale ale unei natiuni;– nevoile si nazuintele vitale si mobilurile hotaritoare ce calauzesc si anima actiunea natiunii si statului in viata internationala.Definirea intereselor americane a avut totdeauna o particularitate, si anume, daca celelalte tipuri de definitii au ca numitor comun identitatea nationala, interesele americane au fost definite in jurul notiunilor de Cultura, si de Crez American (un set de idei si principii universale ca: libertatea, egalitatea, democratia, constitutionalismul etc.).Dupa sfirsitul Razboiului Rece, asistam la o emulatie, stirnita in dezbaterea conceptului de interes american, atit in sfera academica (universitati, think-tanks), cit si la nivelul jurnalistic (revistele "National Interest" si "Foreign Affairs") si al decidentilor politici.Raminind unica superputere militara mondiala si un lider al politicii de securitate internationala, nu mia este necesar a arata ca interesele americane, in special cele regionale, trebuie cunoscute, analizate si luate in calcul pentru atunci cind se iau in discutie interesele nationale românesti.La nivel academic, ne vom referi la studiile lui Samuel P. Huntington si ale lui Zbigniew Brzezinski, For.Astfel, Huntington in studiul "Eroziunea intereselor nationale americane"1, sustine ca:– interesele americane combina problemele de securitate cu cele de etica;– politica de securitate incearca, in general, sa mentina un echilibru intre capacitati de aparare si angajamente, dar azi, nevoia americanilor nu mai este de a gasi putere pentru realizarea apararii ci de a gasi angajamente pentru folosirea puterii americane;– SUA sint o tara puternica, dar politica externa este tot mai mult influentata de interesele economice si de lobby-urile grupurilor etnice;– SUA sint o putere "soft", se ocupa de exportul de tehnologie, hrana, idei, cultura si putere si cu importul de "inteligente", capital si bunuri.De asemenea, Brzezenski, in studiul "O strategie pentru Eurasia"2, considera aceasta regiune ca axul geopolitic mondial, iar cel ce va domina in acest supercontinent va avea influenta decisiva asupra a doua din cele mai bogate trei regiuni mondiale.Abordarea lui Brzezinski este de sorginte geopolitica. El considera ca statutul SUA de prima mare putere nu va fi contestat pentru inca o generatie de acum incolo si propune urmatoarele pozitii de raportare SUA in relatiile internationale:– implicarea, alaturi de Germania si Franta, pentru extinderea UE si NATO, acest lucru servind intereselor americane, atit pe termen scurt, cit si pe termen lung;– asimilarea Rusiei intr-un cadru mai larg de cooperare europeana, concomitent cu sprijinirea independentei noilor sai vecini;– sprijinirea Chinei ca ancora estica; se considera ca aceasta tara reprezinta o mare putere regionala, iar aspiratiile sale de superputere mondiala sint greu de realizat;– pe termen lung, stabilitatea Eurasiei va fi realizata printrun sistem de securitate trans-Eurasiatic, prin extinderea NATO, alaturi de angajamente de securitate colectiva cu Rusia, China si Japonia.Pe de alta parte, intr-un raport al Comisiei pentru Interesele Nationale Americane, publicat sub egida Centrului de {tiinta si Relatii Internationale, in 1996, sint identificate cinci interese fundamentale:1. Prevenirea unor atacuri cu arme de distrugere in masa;2. Prevenirea aparitiei unor puteri hegemonice in Asia si Europa, ostile SUA;3. Prevenirea aparitiei unor puteri ostile la granitele terestre sau maritime ale SUA;4. Prevenirea unui copals al sistemului economic global, a pietelor internationale sau a asigurarii cu resurse energetice;5. Asigurarea securitatii aliatilor SUA.Documentul-cadru ce reglementeaza politica de securitate a SUA este intitulat "O strategie de securitate nationala pentru secolul urmator" si a fost elaborat de catre Casa Alba in 1997.In acest document, sint identificate amenintarile la adresa SUA, grupate in trei mari directii: amenintari la nivel regional si de stat, amenintari transnationale si amenintari provenind din posesia armelor de distrugere in masa. Recunoscind ca nici o tara nu poate sa se apere singura, SUA, ca lider, promoveaza o politica de securitate internationala in urmatoarele directii:– sustinerea unei Europe democratice, pasnice si nedivzate;– intarirea unei comunitati puternice in Asia si Pacific;– cladirea unui nou sistem de comet liber;– mentinerea Statelor Unite ca lider al politicii de securitate internationala;– dezvoltarea cooperarii in problema amenintarii granitelor nationale;– intarirea mijloacelor militare si diplomatice cerute de aceste provocari.Din cele prezentate, putem deduce ca SUA si-au definit interesele nationale ce isi asuma pozitia de lider mondial in politica de securitate internationala. Se pare ca se afla in curs de cristalizare o strategie de securitate privind Eurasia care ia forma:– extinderii graduale a NATO;– unor parteneriate speciale cu Rusia si Ucraina prin intermediul NATO;– sprijinirea suveranitatii statelor din zona-tampon dintre Rusia si NATO, in special prin incheierea unor parteneriate strategice regionale si bilaterale.Interesele regionale ale SUA in zona gri a EurasieiDupa ce, la summit-ul de la Madrid, au fost nominalizate doar trei tari din Europa Centrala sa inceapa negocierile pentru admiterea in NATO, Occidentul se confrunta cu o intensificare a cererii tarilor aflate in zona-tampon dintre NATO si Rusia de a li se acorda garantii de securitate.Pentru a nu dezamagii opinia publica din tarile respective si pentru a contracara politica externa ruseasca de recapatare a influentei in zona, SUA, ca lider al politicii de securitate internationala, incearca sa cristalizeze o stategie coerenta de asigurare a unor garantii, in concordanta cu interesele sale.Interesele SUA in Balcani se pare ca au inceput sa se cristalizeze. Datorita lipsei unor resurse naturale, a complexitatii problemelor economice si instabilitatii politice, imediat dupa 1990, interesul SUA pentru Balcani a fost foarte scazut, lasind rezolvarea problemelro "butoiului cu pulbere al Europei" la latitudinea europenilor.Este relevant faptul ca, la o comanda guvernamentala din 1993, de studiere a cauzelor razboiului din Iugoslavia, Fundatia Carnegie, in loc sa lnseze o misiune de documentare, s-a multumit sa prezinte "Raportul Comisiei Internationale pentru Explicarea Cauzelor Razboaielor Balcanice", realizat in 1916, cu o introducere actualizata de George Kennan.In urma esecului europenilor de a restabili pacea, SUA s-au implicat in criza bosniaca impulsionind semnarea Acordului de la Dayton. In prezent, SUA si-au intarit prezenta in regiune, promovind desfasurarea dialogului si a cooperarii regionale, cu asistenta americana.Astfel, pina acum au promovat "Initiativa de Colaborare Sud-Est Europeana (S.E.C.I.), si-au intarit prezenta militara in Albania si Macedonia, aceasta din urma devenind aproape o baza americana, s-au implicat in tulburarile politice care au marcat alegerile locale din R.F. Iugoslavia (1996), scrutinul prezidential si parlamentar din Serbia (sept. 1997), ori in starea de confuzie din Bulgaria, Albania si Bosnia-Hertegovina si au sprijinit-o pe Biliana Plavsici in Republica Srpska.Strategia de promovare a intereselor SUA se desfasoara in urmatoarele directii:1. intarirea rolului SUA in problematica securitatii europene, printr-o implicare sporita in stabilizarea si controlul Balcanilor;2. slabirea si eliminarea influentei Federatiei Ruse;3. ocuparea pietelor din Balcani;4. crearea conditiilor pentru continuarea extinderii NATO in zona flancului sudic.Asistam in Balcani la o competitie in promovarea intereselor SUA, UE si Rusiei, urmarindu-se cel putin doua mize: una economica si una politica.Miza economica o reprezinta piata de desfacere si utilizarea Balcanilor ca un culoar de tranzit al materiilor prime din Asia, iar miza politica se concentreaza asupra stabilitatii politice in zona, stabilitate ce ar aduce beneficiii tuturor actorilor politici majori.Recent, cu prilejul vizitei presedintelui bulgar Petar Stoianov, Bill Clinton a anuntat lansarea Planului de actiune pentru sud-estul Europei. Conform acestui plan SUA vor actiona in trei directii:1. vor extinde cooperarea bilaterala in plan politic, economic, militar si civil2. vor sprijini cooperarea regionala3. vor lucra, impreuna cu membrii UE pentru integrarea tarilor din regiune in cadrul institutiilor europene si euro-atlantice.Se pare, totusi, ca SUA au o pozitie mai nuantata, lucru contestat in recenta criza datorata neadmiterii Turciei in UE.Interesele SUA in zona tarilor baltice, ca si in zona Caspica, se desfasoara dupa principiul enuntat de Brzezinski ca SUA trebuie sa contribuie la asimilarea Rusiei intr-un cadru de cooperare europeana, concomitent cu sprijinirea independentei noilor vecini.Asistam in regiunea baltica la o convergenta a intereselor Rusiei, SUA si tarilor scandinave.In primul rind, aceste tari au o mare importanta geostrategica pentru Rusia, si anume, pentru controlul Marii Baltice si Marii Nordului, prin regiunea si portul Kaliningrad.Dealtfel, Rusia a incercat sa preintimpine adeziunea tarile baltice la NATO printr-o oferta de garantii de securitate, oferta respinsa insa de acestea.In aceste conditii, Rusia a elaborat, in februarie 1997, un document unilateral privind politica pe termen lung fata de tarile baltice. Printre alte prevederi se gasesc si acelea ca statelor baltice nu trebuie sa li se permita alaturarea la NATO, ca trebuie protejate drepturile rusilor rezidenti aici si ca trebuie sa se creeze conditii favorabile de transport spre Kalinigrad.In urma unui lobby intens al tarilor nordice si al emigrantilor de origine baltica, SUA si-au asumat rolul de lider si a realizat ca este nevoie de o forta care sa nu dea acestor tari sentimentul izolarii. De aceea, la 16 ianuarie a.c., SUA au semnat o Carta a Parteneriatului SUA cu tarile baltice, considerata o "intelegere" din care nu se succed obligatii si care nu contine nici o garantie de securitate, fiind doar un "angajament moral si politic fata de independenta, suveranitatea si integritatea celor trei tari".Carta cuprinde cinci sectiuni: principiile parteneriatului, angajament pentru integrare, cooperarea in domeniul securitatii, cooperarea economica si relatiile SUA cu tarile baltice.Prin Carta, guvernul american se obliga insa sa sprijine aspiratia celor trei tari baltice de a adera la NATO, fara a indica termene. Este evident ca aceasta Carta este un paleativ care urmareste sa atenueze frustarea balticilor la lipsa de perspectiva de aderare la NATO, desi spituleaza clar interesul SUA pentru aceasta regiune si prevede intensificarea cooperarii (o comisie de parteneriat se va intruni anual pentru a evalua stadiul cooperarii).Interesele americane in zona Caspic` sint promovate sub presiunea intereselor comerciale si a grupurilor de lobby etnic (de exemplu, lobby-ul armenesc).Desi firmele americane se afla prezente de mult in zona Marii Caspice, se pare ca abia in 1997 au fost definite clar interesele politice americane in aceasta zona. Secretarul de stat pentru energie, Federico Pena, considera ca SUA au patru obiective politice majore in aceasta regiune:1. promovarea pacii si prosperitatii, amintind ca "atunci cind interesele comerciale converg cu obeictivele politice americane, lumea devine mai sigura si mai prospera";2. diversificarea asigurarii globale cu energie, preconizindu-se ca aceasta zona sa devina a treia mare exploatare mondiala de petrol si gaz;3. dezvoltarea unei strategii multiple de transport a resurselor prin diversificarea retelelor de conducte;4. sprijinirea companiilor americane prin asigurarea in zona a unui climat economic si politic stabil.|n noiembrie 1997, a avut loc la Washington conferinta "Conductele caspice", unde Jan Kalicki, consilier la Departamentul de Comert si ombudsman pentru Relatii Comerciale si Energie cu Noile State Independente, a prezentat strategia americana.|ntre actiunile preconizate enumeram:– catalizarea unei abordari integrate Est-Vest, consumatorii cheie si statele de tranzit trebuind sa lucreze impreuna pentru exportul petrolului caucazian;– Rusia nu va fi ocolita, ci va conlucra cu firmele americane intr-o stategie noua de tip "win-win". O decizie privind ruta principala de export, va fi luata in 1998 cu participarea Rusiei;– se va stabili un mecanism multilateral in cadrul Organizatiei Maritime Internationale pentru a reglementa accesul prin strimtoarea Bosfor, dar va fi creata si o ruta alternativa, americanii agreind rata Baku-Ceyhan;– SUA vor sprijini rezolvarea pe care pasnica a delimitarii zonelor de extractie din Marea Caspica intre Azerbaidjan si Turmenistan;– intrarea Chinei ca investitor in aceasta zona este bine vazuta de SUA, care se delimiteaza, insa, de proiectul de contruirea a unei conducte prin Iran;– SUA va sprijini rutele de transport prin Turcia, Paistan, India, China, Ucraina, dar si prin Marea Neagra.Cu toata retinerea in a nu scoate Rusia din jocul petrolului caspian se pare ca, totusi, aceasta pierde teren in teren in favoarea unor initiative regionale sprijinite de SUA. Astfel, chiar atunci cind ar fi trebuie sa aiba loc un summit al CSI, liderii Kazahstanului, Kirgistanului, Turmenistanului, Tadjikistanului si Azerbaidjanului s-au intilnit la Ashabad si au confirmat dorinta reciproca de cooperare regionala si de consolidare a independentei fata de Moscova.Liderul georgian Eduard {evarnadze propune fondarea unei Organizatii de Securitate si Cooperare a Caucazului, sub obladuirea Occidentului.Dealtfel, serviciile secrete rusesti au sesizat politicienii rusi ca are in vedere crearea unei piese comune caucaziene la care vor participa toate statele transcaucaziene, cu exceptia Armeniei, si companii petroliere occidentale importante sprijinite de lobby-uri de interese britanice americane.Desi parteneriatul strategic bilateral cu SUA creeaza asteptari optimiste, in ceea ce priveste implicare României in rutele de transport a petrolului dinspre Marea Caspica spre Europa, proiectul de construire a unei conducte Marea Neagra – Trieste prin Iugoslavia este dezaprobat de americani, deoarece exista riscul ca beneficiile obtinute de R.F. Iugoslavia sa-i consolideze pozitia presedintelui sirb Milosevic.Jim Swigert, adjunctul secretarului de stat american pentru Europa de Sud a exprimat, in noiembrie 1997, la Creta, punctul de vedere ca proiectul de conducta ce ar corespunde intereselor SUA si României ar trebui sa evite Iugoslavia si sa tranziteze, printr-o bucla, Ungaria si Croatia.|n concluzie, putem afirma ca SUA si-au definit clar interesele in aceste zone, iar parteneriatul strategic bilateral reprezinta un mare avantaj pentru interesele nationale românesti. Ramine, totuti, in atentia decidentilor politici rom=ini ca, =in negocierea prevederilorParteneriatului strategic, sa prezinte, cu argumente solide, avantajele unei rute de transport a petrolului spre Europa, prin România.Trebuie remarcata, din nou, tentatia "exceptionalismului românesc" de a considera oferta de parteneriat strategic cu SUA ca pe o mare victorie a diplomatiei românesti. Analiza comparativa a celorlalte parteneriate ale SUA si a intereselor sale regionale in zona gri precum si anuntarea Planului de actiune pentru sud-estul Europei in timpul vizitei presedintelui bulgar trebuie sa ne aduca cu picioarele pe pamint si sa impulsioneze diplomatia româneasca in prezentarea unor proiecte realiste si viabile la negocierea parteneriatului cu SUA.Bibliografie:1. Huntington, Samuel P – The erosion of American National Interest, "Foreign Affairs", sept/oct 1997, pag. 29-49;2. Brzezinskki, Zbigniew – A geostrategy for Eurasia, "Foreign Affairs", sept/oct. 1997. pag. 50-64.3. America’s National Interests, A report from the Commission on America’s National Interests, Cambridge: Center for Science and International Affairs, John Kennedy School of Government, Harvard University.