Cred in utilitatea sondajelor de opinie (in cele corect facute). Multe concluzii se pot trage din rezultatele lor. Cu o conditie. Sa stii sa le citesti, sa le interpretezi. Ceea ce nu e prea complicat, ti se cere doar sa nu neglijezi doua lucruri: marja de eroare (de obicei +,-3%), si procentajul absenteistilor ("nu votez", si "nu m-am hotarat cu cine votez"). Din pacate, aproape toti comentatorii, analistii politici le neglijeaza si trag concluzii eronate.

Sa incercam un alt mod de interpretare a binecunoscutelor sondaje.

De ce mi se pare tocmai acest moment (iunie) necesar pentru aceste observatii? Viata politica este in dinamism deosebit. Numarul "absenteistilor" este fara precedent, in jur de 50% (respectiv 45% sept.). Dar nu este vorba de o categorie dezinteresata de politic, ci de cei dezamagiti. Chiar sociologii care au efectuat sondajul din iunie atrageau atentia ca in mod cu totul neobisnuit cei "absenteisti" fac parte din cei cu studii, si situatie materiala peste cea medie. Acestia (sau o mare parte din ei) vor avea din nou optiuni politice. Sa nu uitam ca "absenteistii" (50%, respectiv 45%), se impart in doua categorii, cei care inca nu s-au decis - 35%, si cei care nu vor sa voteze - 15%. O intrebare foarte actuala este in ce directie se vor indrepta acesti dezamagiti. Sondajele, nu numai intrebarile cu caracter strict electoral, ci si cele referitoare la ingrijorarile oamenilor si in special prioritatile acestor probleme ne ajuta sa prevedem aceste evolutii.

Neincrederea in viata politica (76% iunie), in partidele politice, asa la modul general (tot 76% iunie), arata ca majoritatea optiunilor politice se bazeaza nu pe o reala incredere in partidul X sau politicianul Y, ci mai degraba pe principiul "raului cel mai mic" („parca astia sant ceva mai putin corupti, mai putin nepriceputi, mai putin mincinosi").

Sondajul efectuat de CURS sept. intareste aceste concluzii. Doar 10% dintre cei chestionati au incredere in politicieni (asa la modul general), 85% nu au incredere, 5% nu se pronunta.

Sa vedem popularitea partidelor, respectiv a candidatilor prezidentiali. Intrebarea standard este: "Cu cine (partid, coalitie, candidat pt. presedintie) a-ti vota daca azi ar fi alegeri?" Raspunsurile se dau in procentaje, calculate din totalul celor care au optiuni, nu din totalul celor chestionati (de obicei in jur de 1200).

Aceste procentaje reprezinta, cu aproximatia acceptata de +, - 3%, rezultatele alegerilor ce ar fi avut loc in acea zi.

Dar deocamdata nu au loc alegeri, ceea ce ne intereseaza de fapt este popularitatea partidelor, politicienilor. Care dintre ele este in crestere, scadere sau stagnare si in ce proportie? Cat de stabile sant tendintele de crestere, scadere sau stagnare ale unui partid (politician) sau altul?

Pare normal sa facem comparatii cu rezultatele fostelor alegeri si cu rezultatele sondajelor mai vechi. Pare normal, dar nu este asa, sau mai exact comparatia nu poate fi facuta automat, mecanic.

Comparatia mecanica a procentajelor aceluiasi partid sau candidat prezidential din diferite perioade duce la concluzii gresite. De ce? Factorul absenteismului, mai precis faptul ca la sondaje efectuate in perioade diferite proportia absenteistilor difera destul de mult. In general oscileaza intre 25% si 30%, dar la cel din iunie a ajuns la 48% (respectiv 45% in septembrie). La sondajul din iunie, la intrebarile privind prezidentialele - 51%.

Aceasta cifra are importanta sa in sine, dar influenteaza si celelalte procentaje.

Sa exemplific acest lucru cu un caz ipotetic simplu. Sa presupunem ca exista 12 milioane de cetateni cu drept de vot. Exista un partid care are 1 milion de alegatori fideli. Luam doua cazuri: la alegeri au participat 10 milioane, respectiv doar 5 milioane de cetateni. In primul caz acest partid va obtine 10% din mandate, in al doilea caz 20% din mandate - cu acelas numar de voturi.

Sau invers, un partid are la un moment dat 1 milion de adepti (cand numarul total al participantilor este 5 milioane) - ar obtine 20% din mandate. Sa presupunem ca acest partid pana la momentul alegerilor noi isi dubleaza numarul adeptilor, are 2 milioane de voturi, dar spre ghinionul lui in acest moment numarul participantilor este de 10 milioane – cu un numar dublu de voturi va obtine tot 10% din mandate.

Evident acest fenomen este valabil si identic pentru sondaje. Un partid cu acelas numar de optiuni (si acelas procentaj din numarul total al celor intrebati) va obtine procentaje diferite in functie de procentajul absenteistilor. Repet, procentajul prezentat in sondaje se calculeaza nu raportat la numarul celor chestionati ci la numarul celor care au avut optiuni, pentru a simula rezultatele unor alegeri ipotetice.

Dar observatorii trag sistematic concluzii de tipul: „Iata popularitatea partidului X a scazut cu N procente, fiindca….". (In realitate poate tocmai a crescut popularitatea acestui partid, dar si procentajul celor cu optiuni politice a crescut.)

Sa facem "altfel" de calcule.

Vom prezenta tabele cu popularitatea, respectiv rezultatul alegerilor din 96, principalelor partide (CDR, PDSR, USD si PRM) si candidati prezidentiali (Iliescu, Constantinescu). Celelalte partide si personalitati le vom neglija, deoarece popularitatea lor e relativ mica, orice comentarii despre cresterea sau scaderea popularitatii lor ar fi pure speculatii din cauza inevitabilei marje de eroare de +, - 3% a sondajelor de opinie.

In cazul candidatilor prezidentiali vom folosi rezultatele alegerilor din primul tur, comparate cu rezultatele sondajelor de opinie.

Tabelele au doua rubrici:

Prima contine procentajul calculat din totalul celor ce au avut optiune (respectiv totalul voturilor valabile), cel ce apare in ziare si este comentat superficial.

A doua contine procentajul calculat din totalul celor intrebati, (respectiv totalul celor cu drept de vot).

(Calculul matematic e simplu. Inmultim cifra, din rubrica intaia, reprezentand procentajul calculat din totalul celor care au avut optiune, cu procentajul celor care au dat raspuns la acel sondaj, respectiv cu procentajul celor care au participat la vot.)

A doua rubrica nu reprezinta rezultatul unor alegeri simulate, dar reprezinta popularitatea reala a partidelor, candidatilor. Doar aceste cifre ne ajuta sa urmarim evolutia in timp a popularitatii partidelor, politicienilor. Din aceste cifre putem trage concluzii serioase despre dinamica popularitatii partidelor, despre evolutii ulterioare, coalitii posibile (sau mai exact sansele diverselor forme de coalitie) si in sfarsit din aceste cifre putem sa facem prognoze asupra alegerilor viitoare.

CDR

CDR

In decembrie 1997 a avut 42%, in iunie 1998 a coborat la 34%, dupa prima rubrica. Scadere sensibila, dar nu dramatica – la prima vedere. In realitate, adica dupa cifrele din a doua rubrica, CDR in sase luni a pierdut aproape jumatate din electoratul sau potential. Este sub nivelul rezultatelor alegerilor cu cateva procente. Situatia binecunoscuta din CDR, respectiv PNTCD, PNL ne sugereaza ca acest trend de scadere de popularitate va continua.

Pentru orice partid, coalitie o sansa de redresare o constituie "farmecul", popularitatea leaderilor sai. CDR nu are aceasta rezerva. Sa reamintim cateva cifre din iunie: aprox. 18% ar vota cu CDR, in schimb doar 11% au incredere in Diaconescu, 16% in Ionescu-Quintus, 17% in Ciorbea. Mi s-ar putea replica ca Radu Vasile a ajuns politicianul cel mai popular, cu 39% incredere in iunie. Cu Radu Vasile e o problema, daca cineva ar studia atent toate amanuntele rezultatelor sondajului din iunie, nepublicate, dar oferite prin internet, ar constata, ceea ce se si banuia – simpatia pentru Radu Vasile vine mai degraba din alte zone politice, nu din propriul partid sau a altor fideli ai CDR. El e "cel mai simpatic" PNTCD-ist, pentru votantii actualei opozitii. Fara sa neg ca are fideli si in propriul partid, ma indoiesc de posibilitatea sa contribuie la marirea popularitatii CDR-ului, PNTCD-ului. Si mai puternic ma indoiesc de posibilitatea lui de a recrea unitatea, stabilitatea sau macar pacea interna in PNTCD. E drept ca acest rol nu ar putea fi jucat nici de Ciorbea, de altii nici nu mai vorbesc. Nu e vorba doar de pozitii politice, ideologice, divergente ci si de lipsa de charisma a leaderilor (si posibililor viitori leaderi) din CDR.

USD si-a pierdut brusc popularitatea dupa alegeri. Apoi a inceput sa-si revina in perioada crizei guvernului Ciorbea. Dar USD, sau mai bine zis, PD niciodata n-a atins popularitatea din momentul alegerilor (bineinteles am in vedere cifrele din rubrica doua). Cresterea popularitatii PD-ului este deci supraevaluata si exagerata de comentatori.

Rolul leaderilor in evolutia viitoare a popularitatii USD.

Pentru USD popularitatea leaderilor poate servi drept motor. P. Roman se bucura de increderea a 25% din populatie in iunie, respectiv septembrie. Alti leaderi PD nu figureaza in sondajul din iunie, dar din alte sondaje, ceva mai vechi stim ca Babiuc, Basescu au avut (si probabil au inca) se bucura de un procentaj de incredere mult peste popularitatea partidului. In PD exista si alti leaderi charismatici care pot juca rolul de motor pentru popularizarea partidului.

PDSR

In decembrie a avut 16%, in schimb in iunie a ajuns la onorabilul 22% , respectiv 20% in septembrie - dupa cifrele din prima rubrica.

Contrar aparentelor, si celor spuse de „analisti", PDSR nu a castigat ci a stat pe loc (a doua rubrica). Dupa alegeri, vreo jumatate de an si-a pastrat popularitatea din momentul alegerilor, apoi a scazut cu vreo 4% si de peste un an a ramas stationar - sub nivelul obtinut la alegeri.

Rolul leaderilor. Partidul in iunie a avut 11,5% popularitate, deci Iliescu ramane motorul principal cu increderea a aproximativ 29% (iunie si septembrie), chiar si A.Nastase are increderea a 21% (iunie).

In decembrie a avut 12%, peste sase luni a ajuns la 13%.

In realitate PRM "urcand", la prima vedere, de la 12% la 13% (intre 1997 dec. si 1998 iunie), tocmai a pierdut vreo 2% din electorat. Apoi pana-n 1998 septembrie i-i recastiga.

PRM la alegeri a obtinut 4,5%. Spre mijlocul anului 1997 a crescut brusc, si-a dublat popularitatea (6,9%), la sfirsitul anului 1997 ajunge la 8,6%. Dar de atunci, de un an de zile stagneaza. Cresterea continua a popularitatii PRM-ului, despre care atat de mult se vorbeste, e un mit - deocamdata.

De unde provin noii adepti ai PRM-ului? E usor de ghicit. Daca folosim procentajele din totalul populatiei (al celor cu drept de vot), respectiv celor chestionati, vom vedea ca la alegeri au primit votul a 3,7%, apoi pana la 1998 dec. ajung la 8,6%, deci mai mult decat dublu, pe care-l pastreaza, repet pastreaza, (cu mici oscilatii) nu creste continuu cum pretind comentatorii. De unde vine acest plus de aprox. 5% (repet din totalul celor chestionati)? La alegeri PUNR-ul a avut un numar de votanti aproximativ egal cu PRM-ul. Intre timp PUNR-ul a ajuns preferat doar de 0,5% din alegatori. E logic de presupus, ca acestia (nemultumiti de linia prea moale a lui Tabara) azi ar vota cu PRM. Apoi un numar de fosti adepti ai PDSR-ului, din tabara mai nationalista tot PRM ar vota azi. Sa nu uitam ca din totalul celor cu drept de vot au ales PDSR-ul 15,6%, azi l-ar vota doar 11%, cifra constanta de vreun an si jumatate.

Se poate deci presupune ca o parte, vreo 4%, din fostii votanti ai PDSR-ului, mai "moderati", s-a indreptat spre APR, iar restul spre PRM.

Esential este ca sondajele nu dovedesc o crestere a electoratului sovin, antioccidental, antireformist – ci doar o regrupare de forte. Creste PRM-ul pe seama scaderii dramatice a PUNR-ului, a scaderii mai mici, dar sensibile a PDSR-ului – atat.

(In paranteza adaug, desi afirm ca procentajul, numarul celor antioccidentali, antireformisti, sovini nu a crescut – fenomenul este ingrijorator. Este a diferenta esentiala intre periculozitatea unei mase distribuite intre multe partide, unele rivale, conduse de obicei de mediocritati – respectiv periculozitatea aceleiasi mase reunite intr-un singur partid, condus de cel mai charismatic leader reactionar.)

Rolul leaderilor in cazul PRM.

PRM are in mod evident un singur leader, C.V.Tudor. E un personaj mult prea important, si pentru partidul sau, dar in general pentru o anumita ideologie, linie politica binecunoscuta. Sa amintim cifrele de incredere din martie 1995 pana in decembrie 1997 din trei in trei luni: 34%, 36%, 33%, 30%, 35%, 30%, 31%, 30%, 28%, 31%, 30%.

In martie 1998 are 29%, in iunie 1998 26%, iar in octombrie 24% au incredere in C.V. Tudor.

Deci popularitatea lui C.V.Tudor, este de multi ani de zile mare, stabil si semnificativ mai mare decat procentajul celor care ar vota cu PRM. Asta este pentru PRM o rezerva serioasa pentru crestere in viitor teoretic. Majoritatea se afla printre fosti votanti PUNR, PDSR, PSM, PDAR. Pe de alta parte trebuie sa observam ca realitatea este in totala contradictie cu un cliseu din nou si din nou repetat, de aproape toata mass media: "Popularitatea lui C.V.Tudor creste de pe o zi pa alta, datorita concesiilor pe care le face puterea UDMR-ului."

Repet, intre 1995 – 1997 popularitatea lui C.V.Tudor oscila intre max. 36% si min. 28%. In 1998, cu tot scandalul universitatii maghiare, multiculturale, maghiaro-germane, popularitatea lui C.V.Tudor a scazut, incet, dar sigur. 29%, apoi 26%, apoi 24%.

PDSR-ul este intr-o stare stationara ca popularitate si ca unitate in interiorul conducerii. Pare mai antireformist, mai nationalist si antioccidental, decat atunci cand era la putere. Dar nu este exclusa o incercare de unificarea stangii o eventuala apropiere de PD, un pas, macar formal, cu scopul de a arata ca un adevarat partid social democrat. Atunci vor fi obligati sa-si modereze politica si limbajul sovin, retrograd. In acest caz cazuri o parte din votantii PDSR se vor indrepta spre PRM.

(In paranteza – e o situatie paradoxala. PDSR-ul nu poate obtine o crestere a popularitatii decat prin radicalizarea discursului spre populism extremist. Dar pentru a guverna, pentru a crea a coalitie majoritara, dupa alegeri, ar trebui sa-si gaseasca parteneri. Deocamdata, cu actuala linie, doar PRM-ul poate fi partener. Dar este exclus ca o coalitie PDSR – PRM sa aiba peste 50%. Pentru a colabora cu PD, APR ar trebui ca PDSR-ul sa-si modereze macar discursul. Dar, repet, situatia e de tip capcana, si pentru partid, si pentru tara – daca-si modereaza discursul, pierde sprijinul PRM-ului. In schimb, nici o coalitie ipotetica PDSR – PD – APR, fara PRM nu poate guverna, nu vor avea majoritatea parlamentara de peste 50%.

Dar asta e o alta poveste, tema unui alt articol. Convingerea mea este ca nici dupa alegeri, indiferent cand vor avea loc, nu va exista o majoritate parlamentara coerenta, adica un guvern care sa poata functiona. Aici fac abstractie de calificari tip: democrat, nationalist, pro sau antireformist. Ma gandesc doar la o coalitie, un guvern care pur si simplu functioneaza, unde ordinele se executa, unde ministrii nu-si petrec noptile la talk show-uri, pentru a critica deciziile propriului guvern, nu-si injura partenerii, si sefii ierarhici (conducatorii propriilor partide si a partenerilor de coalitie, prim ministru, presedinte).)

Candidati prezidentiali

Intrebarea "Cu cine a-i vota ca presedinte?" n-a aparut in sondajele de dupa iunie 1996. Ne ajuta, orientativ, raspunsurile la intrebarile tip "Cata incredere ai in X, Y?".

(Celor care ab ovo nu cred in sondaje de opinie le recomand rezultatele obtinute de CURS (23-28 oct. 1996), care cu o precizie uluitore, de cateva zecimale "ghiceste" rezultatul I.-ului tur pentru Constantinescu si Iliescu. La acest sondaj nu cunosc procentul celor care au avut optiuni raportat la numarul celor chestionati.)

Constantinescu in decembrie 1997 a avut 49%, in iunie 1998 a avut 40%, dupa prima rubrica. Scaderea pare sensibila, dar nu chiar catastrofala.

In realitate Constantinescu a pierdut in sase luni jumatate din votantii sai potentiali (a doua rubrica).

Si acest proces, trend probabil va continua.

Exista o interesanta contradictie (la prima vedere) in sondajul din iunie (respectiv septembrie), o vaga sansa de redresare pentru Constantinescu.

39% din totalul celor chestionati au parere buna despre el. Totusi din acesti 39%, doar 19,6% sant hotarati sa-l voteze din nou ca presedinte. Cu alte cuvinte are o rezerva serioasa, aprox. 10% din cei cu drept de vot, care nu-l mai considera bun de presedinte, dar inca il simpatizeaza. Teoretic poate sa-i recastige, nu atat prin actiunile, succesele sale politice, ci mai degraba de frica celorlalti („Iliescu, Melescanu ar fi si mai rai, hai sa-l mai incercam pe asta"). Si bineinteles datorita lipsei concurentei. E evident ca un personaj nou, lansat cu un an, doi inaintea alegerilor nu are sanse, iar popularitatea celor cunoscuti e in scadere sau stagnare. Presedinte in 2000 va fi nu atat cel ce reuseste sa castige popularitate ci cel ce reuseste sa piarda mai putin.

In octombrie doar 36% au incredere in el. Diferenta e mica, 3%, dar trendul e evident – scadere stabila. Si fiecare noua decizie, declaratie, aparitie in public contribuie la scaderea popularitatii lui - parca in mod voit (sau complet inconstient?)

Iliescu in decembrie 1997 avea 13% (candidat prezidential), in iunie 1998 a "urcat" la 23% (prima rubrica).

In realitate (a doua rubrica) popularitatea candidatului prezidential Iliescu nu a crescut decat cu 1% si este egala cu jumatatea popularitatii sale (procentajul voturilor) din turul I al alegerilor prezidentiale.

In ceea ce priveste "increderea", nici Iliescu nu sta prea bine. Amintesc cateva cifre mai vechi, raspunsuri la intrebarea tip "Aveti incredere in X?".

In paranteza voi aminti procentajul obtinut de Constantinescu la aceeasi intrebare, la acelasi sondaj.

In octombrie 1996, inaintea alegerilor, 55% aveau parere buna despre Iliescu (dar o parte dintre acesti a avut o parere si mai buna despre Constantinescu, pe care l-a votat ca presedinte) (si tot 55% aveau parere buna despre Constantinescu), apoi din 3 in 3 luni procentajul celor cu parere buna oscileaza astfel: 37% (57%), 27% (54%), 34% (54%), 24% (52%), 28% (39%), 29% (36%).

Peste tot are avantaj Constantinescu – la prima vedere. Deoarece Iliescu oscileaza intre minimum 24% si maximum 37%, in schimb Constantinescu in mod constant, si destul de rapid scade. Daca extrapolam, si putem sa ne permitem, deoarece, repet, politica Presedintiei este consecvent perdanta, Constantinescu poate ajunge in aproximativ un an la un procentaj de incredere de sub 25%. Atentie, extrapolarea nu am facut-o aritmetic, mecanic (ar fi ajuns sub 18%), am presupus ca are un mic nucleu dur de fanatici, care-l va "iubi" absolut indiferent de performantele (sau non – performantele?) politice.

Exista, inca un avantaj al lui Constantinescu, in eventualitatea ca-l va avea in ca rival pe Iliescu. Sa studiem cu rabdare, si cu mai multa atentie rezultatele sondajului IMAS din sept. 1998. In presa se publica, pentru simplificare doar doua variante, "am incredere", "nu am incredere". In realitate erau 5 optiuni (am multa incredere, am incredere, nu am incredere, deloc nu am incredere, nu am opinie). Sa vedem tabelul raspunsurilor (am omis procentajul celor fara opinii, pentru ambii politicieni acesta era aproape egal, 3%).

Analistii politici au tras concluzii doar din procentajele de incredere (totalul celor cu incredere si multa incredere), au neglijat procentajele de neincredere, respectiv de totala neincredere.

Sa vedem ce informatii suplimentare ne ofera aceste cifre. La prima vedere, avantajul lui Constantinescu e minor, il desparte doar 6% de Iliescu (incredere, in modul general), si are dezavantajul ca popularitatea lui e in cadere libera, pe cand al lui Iliescu e stationara, sau usor in scadere.

La capitolul "neincredere" Constantinescu are un serios avantaj, numarul celor care nu au incredere in el este mult mai mare decat al celor care deloc nu au incredere. In cazul lui Iliescu e invers. Ce concluzii se pot trage de aici?

Presupun ca urmeaza o perioada relativ banala, nu vor avea loc evenimente spectaculoase care de pe o zi pe alta sa schimbe radical optiunile oamenilor ( nici "mineriade", nici descoperiri spectaculoase despre mineriade, respectiv coruptie, etc.). Deci cei cu convingeri "tari", cei care au "multa incredere" sau "nu au deloc incredere" nu-si vor schimba parerile. In schimb cei care oarecum oscileaza (au avut incredere dar au pierdut-o) eventual se pot razgandi. Nu cred ca prea multi ar putea sa-l "indrageasca" din nou pe Constantinescu, dar daca vor fi eventual pusi sa aleaga intre doua rele, multi il vor prefera. Ma gandesc in primul rand la acei 42% care deloc nu au incredere in Iliescu. Dintre acestia multi nu mai au incredere nici in Constantinescu – dar in lipsa de alternativa il vor prefera (la un eventual al II.-le tur al prezidentialelor). Pe scurt repet, vor fi "altfel" de alegeri. Iluziile au disparut, respectiv exista doar pentru aprox. 8% - 10% din populatie, cei care au multa incredere in Iliescu, respectiv Constantinescu (ce ironie exact aceeasi cifra!), respectiv pentru cei care au incredere in politicieni, asa la modul general. Restul de 90% va vota (sau nu va vota) fara iluzii, fara sperante, va vota rational, alegand "raul mai mic". Aceasta a ramas ultima sansa a lui Constantinescu si a coalitiei actuale, in special a CDR-ului.

Concluzii

Din rezultatul sondajelor (din intrebarile, respectiv raspunsurile care nu se refera la intentii de vot) reiese ca marea majoritate a electoratului roman este pro-reformista, pro-privatizare, pro-integrare, etc. Si totusi este mai mult decat probabil ca la urmatoarele alegeri sa castige adversarii reformei, democratiei. Electoratul democratic, reformist constata ca cei pe care a adus la putere, doar la nivel de lozinci, sant "democrati", "reformisti", "luptatori impotriva coruptiei, pentru aflarea adevarului despre trecut", si asa mai departe. Ca urmare o mare parte a electoratului "reformist" poate va absenta si astfel minoritatea antireformista va deveni majoritate parlamentara.

O sansa a mai ramas, nasterea unui nou partid, aparitia unor noi leaderi politici credibili. Dar asta este mai degraba o dorinta, un vis irealizabil in viitorul apropiat.

P.S.

Am vorbit de doua elemente ce duc la interpretari gresite: neglijarea marjei de eroare (+,3%) si neglijarea absenteismului. Aceste doua elemente sant esentiale in cazul intrebarilor cu caracter electoral.

Dar exista inca un mod de interpretare total gresita legata de intrebarile de tipul: „A-ti dori sau nu sa……….?"

Toti identifica (confunda), habar n-am de ce, faptul ca un procentaj mare de oameni raspund „da" cu faptul ca acest ceva, indiferent ce este si foarte important pentru acesti oameni. Diferenta e evidenta, nu e nevoie nici de calcule, nici de studii sociologice, politologice, etc. intre faptul ca esti de acord cu ceva si gradul de importanta pe care il acorzi acelui lucru.

Exemplu concret – Nato-mania.

Se repeta din nou si din nou ca va fi dezastru, doliu national daca nu intram in primul val, caci 95% din populatie asta doreste. Fals dublu. In primul rand nu a existat nici un sondaj ce arata asa ceva, raspunsurile erau 5% contra intrarii in NATO, aprox. 8% nu dau raspuns, restul de optzeci si ceva doreau intrarea in NATO. Si acest optzeci si ceva era un record european, dar „patriotii" nostri nu s-au multumit, au neglijat procentajul indiferentilor si au tot repetat cifra de 95% pro NATO.

Dar este un element si mai important care putea modera alarma „Sa vezi ce tragedie o sa fie daca ne refuza.". Daca distinsii politicieni si analisti ar fi citit si alte capitole ale sondajelor ar fi putut afla cat de importanta, urgenta, prioritara era pentru majoritatea populatiei integrarea in NATO. Exista intrebari de tipul: „Dintre urmatoarele probleme (integrare, probleme cu caracter economic, sanatate, coruptie, etc.) alegeti doua (sau trei) care vi se par mai importante, urgente."

Citind raspunsurile aflai prioritatile problemelor. Si din fiecare sondaj, facut de diferite institutii, reiesea ca doar pentru o infima minoritate a populatiei este prioritara intrarea in NATO.