Exista sau nu o asa numita "zona gri"?Odata cu terminarea "razboiului rece", s-au creat, totodata, si premisele refacerii unitatii continentului, intrerupta aproape o jumatate de secol de divizarea sa politico-militara si ideologica intervenita la sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial. Mai mult, s-a si trecut la treaba, refacindu-se, mai intii, unitatea ideologica, daca se poate spune asa, a Europei, prin aceea ca valorile democratiei si economiei de piata au devenit impartasite unanim, de la Atlantic la Urali, ca sa folosim o sintagma lansata de fostul presedinte francez de Gaulle.Sub raport politco-miltiar, situatia ramine, insa, mult mai complexa. Daca este adevarat ca, prin eliminarea URSS si a imperiului ei, "razboiul rece" a incetat din lipsa de combatant (este nevoie de doi pentru a "dansa", cum spun englezii), nu este mai putin adevarat ca, pe de o parte, dezintegrarea din rasaritul continentului s-a materializat, printre altele, si prin accentuarea unei conflictualitati latente, "inghetate" de bipolarismul postbelic, care izbucneste acum in forta (vezi, de pilda, situatiile din fosta Iugoslavie si fosta Uniune Sovietica), iar pe de alta parte, unitatea Occidentului, data pina de curind de existenta pericolului sovietic, incepe sa se fisureze, facind loc unei competitii din ce in ce mai palpabile intre aliati.Drept rezultat, pe fundalul oferit de decalajul de dezvoltare economica dintre vestul si estul continentului, care devine pregnant dupa disparitia confruntarii politico-militare si ideologice Est-Vest, tentativa de stabilizare a estului prin proiectarea prosperitatii, securitatii si stabilitatii vestului, tentativa materializata prin extinderea NATO si UE, este insotita inevitabil de ciocnirea de interese dintre principalele puteri occidentale. Asa se faca ca, unitatea institutionala a Europei este inca un obiectiv destul de incert, grevat de diferentele de performanta individuala dintre candidati, ciocnirea de interese dintre membrii actuali si actiunea factorului Rusia.Deplasarea marilor placi tectonice ale geopoliticii europene, exprimata succint prin reunificarea Germaniei, dezmembrarea URSS si fragmentarea spatiului dintre ele, pun in lumina un amplu proces de redistribuire a puterii pe continent, insotit inevitabil de delimitarea sferelor de influenta intre centrele de putere ale viitorului. Daca lasam la o parte modificarile din interiorul raportului de forte occidental (ilustrate de tendinta europenilor de a iesi de sub tutela americana si sub raport politico-militar, nu numai economic), rezulta ca cea mai importanta problema care necesita o rezolvarea corespunzatoare este cea a viitorului Rusiei.Intr-adevar, Rusia confrunta Occidentul cu o dilema de mari proportii: cum sa fie mentinuta in continuare ca un centru de putere indispensabil supravietuirii intregului sistem, fara ca ea sa mai poata deveni vreodata o amenintare de talia celei pe care a reprezentat-o fosta U.R.S.S.? Or, acesta este contextul in care trebuie privita si problema limitelor extensiei sferei de influenta occidentale si, in consecinta, a existentei sau inexistentei unei "zone gri" in prelungirea acesteia. Asa cum se prezinta lucrurile in momentul de fata, este evident ca, atit timp cit extinderea NATO (si a UE, daca tinem seama de concretizarea tot mai evidenta a identitatii sale de securitate) pare sa fie oprita, dupa primirea primului "val", in principal tocmai pentru a nu deranja Rusia, cit timp viitorul Rusiei insasi pare tot mai incert si cit timp flacarile conflictului reizbucnesc in Balcani este clar ca "unitatea institutionala a Europei" ramine un obiectiv mai mult decit incet, a carui nerealizare conduce inevitabil la crearea "de factot" a unei "zone gri", in prelungirea celei acoperite deja de institutiile occidentale extinse cu primul grup de invitati, intre care Rominia, dupa cum se stie, nu se regaseste.Repere istoriceProblema "Rusia" si incercarea de rezolvare a acesteia nu reprezinta o premiera in istoria Europei. Ea a aparut ca urmare a deosebirilor de cultura politica dintre restul continentului si Rusia, precum si din puterea acesteia din urma, ceea ce a facut imposibila, cel putin pina acum, o absorbtie a ei in spatiul european (sau, spus altfel, o proiectie a spatiului european peste spatiul rusesc). In linii mari, de-a lungul timpului, respectiv cam de cind Rusia devine o mare putere (pe timpul lui Petru cel Mare) si pina in prezent, au fost incercate trei modalitati de rezolvare a acestei probleme. Prima dintre ele a fost si cea mai rudimentara, respectiv calea utilizarii fortei militare. Franta napoleoniana, apoi Germania wilhelmiana si nazista au cautat sa infringa Rusia (Uniunea Sovietica) si, dupa cum se stie, nu au reusit. Mai mult, de fiecare data tentativa s-a soldat cu un reflux puternic, ce a dus armatele rusesti pina la Paris si Berlin1.A doua metoda a fost "indiguirea" (containment), care a fost utilizata atit in perioada interbelica, respectiv imediat dupa ce interventia militara deschisa a aliatilor a dat gres si revolutia bolsevica a invins, cit si in perioada postbelica. Trebuie, insa, remarcat, ca, din punctul de vedere al subiectului tratat in paginile de fata, respectiv cel al unei "zone gri", experienta interbelica este mai relevanta, caci ea a cunoscut tentativa puterilor occidentale de a crea asa-zisul "cordon sanitar" intre Europa si Rusia sovietica, in timp ce in perioada postbelica, o asemenea zona a lipsit, cele doua sfere de influenta – occidentala si sovietica –, institutionalizate prin aliantele politico-miltiare NATO si Tratatul de la Varsovia, aflindu-se in contact nemijlocit, pe linia de demarcatie din Germania.In prezent, se poate spune ca sintem in fata celei de-a treia modalitati, care implica, cel putin asa cum apar lucrurile privite din afara, o combinatie de metode si instrumente ce cuprind o diminuare a potentialului rusesc, cu tentativa de obtinere a controlului asupra principalelor resurse aflate la dispozitia acestuia, in paralel cu efortul de integrare a Rusiei in sistemul occidental (vezi, de pilda, acceptarea ei la discutiile politice ale G 7). Comparativ cu celelalte doua tipuri de tentative, aceasta, beneficiind de dublul avantaj al slabiciunii momentane a Rusiei si de faptul ca, cel putin sub planul valorilor, Rusia a fost integrata in spatiul european, desi pare a avea sorti mai mari de izbinda, credem ca nu va avea decit partial sanse de succes. Aceasta pentru ca deosebirile de cultura politica dintre Rusia si Occident, interesele si capacitatea de actiune independenta ale acestei puteri in mod cert de talie (deocamdata doar) europeana se vor mentine cu siguranta.Rolul "zonei gri"De la bun inceput, trebuie sa precizam ca, atunci cind vorbim de o "zona gri", avem in vedere, de regula, o zona al carei statut nu este bine precizat si in care actioneaza ambele parti intre care se afla aria respectiva, impunindu-i fiecare regulile proprii. Este, deci, o zona de "intrepatrundere", o zona "tampon". Rolul unei asemenea zone este atit defensiv, cit si ofensiv, conform intereselor celor care o utilizeaza. Astfel, in rol defensiv, intr-o asemenea zona, partea care se apara are grija sa-si creeze ceea ce am putea numi "sisteme de alarma", care sa o atentioneze in cazul in care cealalta parte, manifestind intentii agresive, incearca sa se apropie de ea. In plus, tot aici se creaza si primele obstacole in calea "atacatorilor", incercindu-se mentinerea acestora in zona respectiva, pentru a scuti cit mai mult teritoriul nationale de suferintele operatiunilor militare. Istoric, acesta era rolul pe care, sub imperiul invatamintelor celui de-al doilea razboi mondial, ni-l rezervase tuturor tarilor socialiste europene, de pilda, fosta Uniune Sovietica. In rol ofensiv, o asemenea zona constituie aria de acumulare a resurselor lansarii unui atac asupra teritoriului national al celeilalte parti, asa cum a procedat, de pilda, Germania in preajma initierii operatiunilor militare impotriva Uniunii Sovietice in vara anului 1941. Cu alte cuvinte, mai ales in situatii de ostilitate, criza sau chiar razboi intre doua centre de putere, "zona tampon" dintre ele are valente atit de stavila, cit si de trambulina, in functie de intentiile si pozitiile partilor care o utilizeaza.In acelasi timp, "zona tampon" poate juca si un rol "pozitiv" pentru cei aflati de o parte si de alta a ei, prevenind aparitia conflictelor nemijlocite intre acestia. Tehnic, ea ofera spatiul necesar clarificarii/decantarii intentiilor partilor una fata de alta, in cazul semnalarii unor miscari ce pot fi interpretate ca agresive, fie de una, fie de cealalta parte. In plus, aceste "mecanism de alarmare" poate fi intarit prin impartirea "zonei tampon" in "sfere de influenta" bine stabilite, ceea ce presupune actiunea preponderenta a fiecareia din parti exclusiv in aria ce-i revine din zona respectiva, urmind ca nerespectarea sa constituie un semnal de agresivitate ce trebuie tratat ca atare. Un exemplu in aceasta privinta il constituie zona dintre Germania si Uniunea Sovietica in preajma celui de-al doilea razboi mondial, a carei "eliminare" venea in intimpinarea intereselor britanice ce vizau sporirea sanselor de conflict intre cele doua mari puteri, prin incurajarea intentiilor lor agresive in raport cu statele situate in aria dintre ele."Primul efect previzibil al politicitii britanice – spune Larrz Watts in teza sa de doctorat sustinuta recent in Suedia si care contine foarte multe elemente noi, inedite, referitoare la perioada de razboi – a fost ca Germania s-a simtit incurajata sa isi urmareasca pretentiile teritoriale fata de Polonia precum si anscluss-ul cu Austria, niciuna dintre ele neatragind dupa sine condamnarea din partea Londrei inainte de 1939... Dupa ce a devenit clar ca Germania nu se va satura si ca Uniunea Sovietica i se va alatura in expansiunea ei spre centrul Europei, fosta politica britanica de a permite, daca nu chiar de a incuraja in mod inadvertent modificarea echilibrului puterii a fost aplicata si in raport cu Uniunea Sovietica. Expansiunea sovietica in Europa centrala a fost considerata ca fiind in avantajul Marii Britanii (si al Aliatilor), deoarece urma sa conduca prezumtiv la crearea unei granite comune intre Germania nazista si Uniunea Sovietica. Ceea ce se urmarea era confruntarea directa intre cele doua dictaturi totalitare, data fiind natura lor rapace. Iar precipitarea unei asemenea ciocniri devenea critica pentru Londra in primavara anului 1940, pe masura ce presiunea germana asupra Marii Britanii devenea tot mai puternica. Londra vedea o asemenea evolutie ca fiind avantajoasa, chiar potential salvatoare, caci, odata ce Berlinul si Moscova urmau sa se ciocneasca, Germania trebuia sa isi redirectioneze resursele spre est, iar Uniunea Sovietica putea fi determinata sa se alature Marii Britanii impotriva Germaniei."2Intrebarea fireasca este, insa, daca si astazi se poate vorbi de rolul unei "zone tampon" in aceeasi termeni ca si in perioada descrisa mai sus? Desigur, utilitatea generala a procedeului nu s-a modificat esential, numai ca, daca avem in vedere ca o asemenea zona creata intre Vest si Rusia are, totusi, la baza o unitate a valorilor fundamentale impartasite de ambele parti, precum si dominanta procesului general de integrare europeana, ce are ca finalitate crearea spatiului european comun economic, politic si de securitate, rezulta anumite deosebiri semnificative fata de conceptul clasic de "zona tampon". Astfel, caracterizarea de "zona gri" pare mai adecvata decit cea de "zona tampan", caci este de presupun ca ea nu reprezinta o zona "netrutra", ci, mai degraba, o zona comuna, in care actiunea ambelor parti se intrepatrunde, in care functioneaza concomitent regulile ambelor parti. Sau, mai pe intelesul tuturor, nu o Elvetie, ci o Casablanca din filmul cu acelasi nume.3Este un progres, sau un regres, comparativ cu statutul zonei din timpul "razboiului rece"? Sigur, daca privim lucrurile prin prisma faimosului "Acord al Procentelor" incheiat intre Stalin si Churchill la Moscova in octombrie 1944, in care, pentru Rominia, de pilda, se convenise ca influenta sovietica sa fie decisiva, respectiv de 90%, faptul ca, odata cu terminarea "razboiului rece", acest procent a fost diminuat substantial in favoarea influentei occidentale, este un progres de netagaduit. Numai ca, in termeni de securitate, in ciuda echilibrarii influentei privite la modul general, diferenta dintre "zona NATO" si "zona gri" situata in prelungirea ei pina la "zona CSI" este fundamentala. Astfel, in timp ce prima zona este asigurata total de functionarea Aliantei, "zona gri" este acoperita doar partial, prin intermediul Parteneriatului pentru Pace, care nu reprezinta, asa cum o demonstreaza si situatia tarilor partenere situate in arii de conflict deschis, o situatie asiguratorie. Practic, in ciuda apartenentei la Parteneriat, precum si a existentei unor aranjamente bilaterale cu conotatii inclusiv de securitate, "zona gri" este deschisa complet practicilor politicii de putere (power politics), asa cum se manifesta ele, de pilda, in spatiul CSI. Diferenta de mentalitate si, in consecinta, de aplicare a "politicii puterii" in interiorul Alinatei Nord-Atlantice si in afara ei este cea care da adevarata diferenta intre gradul de securitate al "zonei NATO" si cel al "zonei gri".Are România vocatia cantonarii in "zona gri"?Scriam in alta parte, in urma cu citiva ani, ca Tarile Romane, ulterior Rominia, au dobindit in timp un statut de "zona tampon" intre marile imperii aflate in lupta unele cu altele in aria noastra geografica. Acest lucru s-a datorat atit rezistentei lro la tentativele repetate de cucerire din partea imperiilro respective, dar si a realizarii faptului ca era mai bine pentru ele sa nu aiba granite comune, ci o asemenea "zona tampon", care sa diminueze riscul conflictelor directe, decurgind din contactul lor fizic nemijlocit. Sigur, un asemenea statut, derivat din localizarea noastra geografica intr-o regiune importanta, deci, contestata de marile puteri, care urmareau sa si-o subordoneze in exclusivitate, ne-a obligat sa invatam sa ne "descurca", pastrindu-ne fiinta nationala, prin manevra de echilibru intre competitori, in conditiile in care sferele lor de influenta se intretaiau practic chiar pe teritoriul nostru. Trebuie, insa, remarcat ca, si atunci cind am fost fortati de evenimente sa ne situam transant fie de partea uneia din puterile respective, fie de partea alteia, noi nu ne-am incadrat perfect in "fotografie", pentru ca, de cele mai multe ori, structurile in care am fost inclusi erau departe de a avea caracterul democratic, care sa ne permita sa ne pastram valorile nationale proprii4.Din cele declarate decurg doua intrebari fundamentale, in raport cu problematica dezbatuta, dar legate strins una de alta. Prima este: daca rolul nostru de "zona tampon", pe care am fost nevoiti sa-l jucam atita timp, data fiind localizarea noastra geografica, s-a transformat intr-un destin ce nu mai poate fi depasit? Iar a doua, daca exista schimbari substantiale in determinarea situatiei noastre actuale, pe care sa se poata baza tentativa unei atari depasiri de conditie? Pentru a raspunde, se impune o succinta analiza a situatiei actuale, de dupa terminarea "razboiului rece", care sa puna in balanta continuitatea si discontinuitatea in politica marilor puteri fata de aria geografica in care sintem localizati. In acest sens, chestiunea principala careia trebuie sa-i gasim mai intii raspuns este daca regiunea mai are sau nu importanta pentru noua ierarhie de putere aflata in prezent in curs de cristalizare. ªi noi credem ca are, deoarece regiunea continua sa reprezinte o punte de legatura intre spatii geo-strategice, geo-politice si, cel mai important, geo-economice de cea mai mare importanta. Batalia care se da in prezent pentru traseul prin zona noastra a rutelor de petrol si gaz din Marea Caspica spre Orient, sau perspectiva stabilirii unui cap de pos islamic pe continent tocmai aici sint doar doua exemple ale insemnatatii regiunii in care noi ocupam, in plus, si o pozitie extrem de relevanta.A doua chestiune care se cere lamurita pentru a raspunde la cele doua intrebari puse mai sus tine de competitorii externi si modul in care ei se comporta fata de regiunea noastra. ªi in acest caz putem vorbi de imbinarea discontinuitatii cu continuitatea. Daca prima este ilustrata de faptul ca, spre deosebire de trecut, Occidentul abordeaza problematica regiunii si in mod unitar, prin prisma institutiilor sale, existind chiar perspectiva – chiar daca departata si deci, mai mult teoretica – a integrarii ariei in structurile sale, cea de-a doua este pusa in lumina de tendinta clasica de abordare individuala, pe baza intereselor proprii fiecarei puteri prezente in zona, care se face simtita in paralel si care, adesea, este mult mai responsabila de evolutiile de aici, decit apare la prima vedere5.Aceasta este si cauza pentru care, pe de o parte, cind a venit vorba de extinderea NATO spre flancul sudic, nu s-a realizat consensul necesaar includerii si a unor state de aici (România si Slovenia) in primul "val", iar, pe de alta parte, principalul nostru atu – pozitia geostrategica extrem de importanta – s-a dovedit in aceeasi masura si un handicap, neputind sa ne propulseze, cum ne asteptam, in rindul primilor invitati. Caci, daca este foarte adevarat ca România este foarte importanta pentru unii membrii ai grupului de mari puteri cu interese in zona, este tot atit de adevarat ca ea este, in consecinta, la fel de importanta si pentru ceilalti membrii, aflati in conflict, mai mult sau mai putin deschis, cu primii. ªi acest lucru nu este totul, caci nu sintem convinsi ca "valoarea" noastra se judeca exclusiv prin prisma tabloului aparut in urma terminarii "razboiului rece". Exista indicii ca gruparea fostelor state socialiste in doua categorii, respectiv asa-numitele tari Visegrad si România cu Bulgaria, dateaza inca de la mijlocul anilor... ’80, deci inca din timpul cind acel "razboi" se afla in plina desfasurare. Or, daca asa par a sta lucrurile, iar autorul rindurilor de fata are unele indicii in aceasta privinta, rezulta ca, practic, in toata perioada post "razboi rece", România nu a facut altceva decit sa incerce, fara sorti de izbinda, sa isi depaseasca conditia de a fi grupata impreuna cu Bulgaria, o tara ce facea parte traditional din sfera de influenta a Rusiei. Sau, cu alte cuvinte, "imparteala" pare sa se fi facut mai inainte ca sa devina evidente consecintele ei. Poate ca aici se afla o parte din raspunsul la intrebarea pentru ce Rominia, daca este atit de importanta, nu poate fi asociata si ea grupului tarilor de la Visegrad, incluse ferm in institutiile vestice.Dincolo, insa, de asemenea supozitii, trebuie sa avem in vedere doi factori de prima marime responsabili de insuccesul nostru de pina acum in privinta integrarii ferme in institutiile occidentale. Primul este obeictiv si tine de faptul ca zona Balcanilor, careia ii sintem asociati deplin, indiferent de subtilitatile argumentarii noastre cum ca nu am fi, este in prezent un adevarat laborator pentru viitorul sistem de securitate ce va prevala pe continent si pentru practicile europene pe care acesta le va permite. ªi ce pun in lumina primele experiente? Ele ilustreaza, printre altele, faptul ca viitorul sistem de securitate, denumit "cooperativ", va avea un puternic caracter interventionist, caci se bazeaza pe interventia comunitatii internationale in rezolvarea conflictelor interne din statele "problema", interventie sprijinita pe pilonul "diplomatiei preventive" (vezi situatia din Kosovo in faza actuala) si al "interventiei militare multinationale in sprijinul pacii" (vezi operatiunea din Bosnia). Apoi, ele ilustreaza conturarea modelului mentinerii controlului din afara prin posibilitatea activarii focarelor de conflict intern, o situatie convenabila mai ales celor care au pierdut teitorii. ªi cum asemenea situatii se intilnesc cu precadere in partea noastra de continent, rezulta ca, in ciuda perspectivei integrarii tuturor intr-un singur spatiu european, in aceasta parte a Europei cel putin, politica puterii practicata in sens clasic va fi tolerata in continuare, ceea ce face si mai presant succesul efortului de "evadare" dintr-un asemenea spatiu si punerea noastra la adapost in spatiul cu adevarat european, al institutiilor occidentale.Cel de-al doilea factor este subiectiv, caci tine de performanta noastra nemijlocita. Or, din acest punct de vedere, trebuie sa constatam cu regret ca, dupa Madrid, forta cazului nostru de admitere in institutiile respective s-a diminuat considerabil. Nu numai ca economia s-a contractat sensibil, nemaiputind oferi baza necesara de impozitare solicitata de un buget care sa sustina credibil eforturile noastre de aliniere la standardele impuse de apartenenta la NATO si UE, dar insesi practicile democratice, aflate si asa abia la debutul lor, se afla tot mai vizibil in suferinta. In plus, ca o consecinta, pe plan intern s-au multiplicat ingrijorator frictiunile si conflictele potentiale, iar aceasta in timp ce, in jurul nostru, conflictualitatea externa s-a intensificat si ea vizibil. Or, rezultatul comulat al tuturor acestor dezvoltari negative il constituie indepartarea tot mai evidenta de standardele europene, pe care incercam sa o compensam cu un voluntarism dus dincolo de limita credibilitatii, ceea ce erodeaza si mai mult sansele noastre reale de integrare in institutiile respective.Ce ar trebui facut?Credem ca, in linii mari, prin cele expuse mai sus, planurile de actiune sint precizate de la sine. In primul rind, se impune sa ne mentinem "strocul" in eforturile de integrare, ceea ce presupune stoparea imediata a indepartarii noastre, incete, dar sigure, de standardele europene, prin oprirea caderii economice. Pentru aceasta se impune, mai intii, abandonarea criteriului loialitatii de partid si revenirea la criteriul competentei profesionale dovediet, eliminind fragmentarii orizontale si verticale din interiorul administratiei, introduse prin promovarea vestitului "algoritm", care sa faca posibila aplicarea cu rezultate cit de cit palpabile a unor politici comprehensive, incurajarea, chiar cu sacrificii, a functionarii sectoarelor viabile, ca baza a acumularilor imediate de capital, crearea unor interese reale ale marilor firme occidentale, printr-o privatizare transparenta, cinstita si bazata pe legi clare si solide, si nu pe o legislatie aleatorie de tipul ordonantelor de urgenta pe care le poate modifica oricine, oricind, incurajarea si sustinerea producatorilor agricoli, pentru a asigura securitatea alimentara a tarii. Toate aceste masuri ar trebui sa stopeze erodarea situatiei materiale a populatiei, indepartind astfel principala cauza a unei posibile explozii sociale, care ar arunca in aer orice sansa a noastra de integrare vreodata in institutiile occidentale.In plan politic, ar trebui refacuta comunicarea dintre Putere si Opozitie, distrusa de spiritul revendicativ manifestat de Putere dupa alegerile din 1996, pentru a putea introduce in ecuatie si varianta guvernului de uniune nationala, nu numai alternanta prin alegeri anticipate, asa cum stau lucrurile in prezent. De asemenea, se impune incetarea promovarii unor obiective inguste, insa virulent conflictuale, care, in etapa actuala, nu au alt efect decit sporirea tensiunilor interne si diminuarea corespunzatoare a sanselor noastre de integrare. De asemenea, se impune acordarea unei atentii sporite modului in care Bucurestiul administreaza provincia, pentru a evita inradacinarea sentimentului de abandon din pareta "centrului".In planul raporturilor cu puterile occidentale si institutiile lor, se impune mai intii clarificarea intentiilor lor fata de zona noastra geografica si, in context, fata de noi ca tara, caci credem ca este clar pentru toata lumea ca actuala stare de incertitudine nu mai poate dura la infinit, fara sa aiba efecte negative asupra sprijinului popular fata de obiectivul integrarii noastre. Apoi, trebuie ca, pe perioada in care, din diverse motive, debutul integrarii efective este aminat, Româniasa isi formalizeze raporturile sale in primul rind cu NATO, prin incheierea unui acord special, care sa precizeze atit obligatiile (caci credem ca politica de "membru de facto" contine mai multe costuri, decit cistiguri pentru noi), cit si drepturile noastre, respectiv pe ce putem conta in mod ferm in cazul in care securitatea noastra ar fi amenintata (din acest punct de vedere, cum aratam deja, Parteneriatul pentru Pace este, din pacate, prea vag si "subtire"). Apoi, daca tot vom fi cantonati pentru o perioada mai lunga sau mai scurta de timp in "zona gri" dintre NATO si CSI (a carei existenta va depinde, pina la urma, de acordul dintre Rusia si Occident), atunci sa cautam sa extragem dintr-un atare statut maximum de beneficiu posibil, valorificind cit mai bine libertatea de actiune pe care o avem comparativ cu cei integrati deja in cele doua spatii, precum si potentialele avantaje ce ar decurge din includerea noastra pe drumul petrolului si gazului caspic spre Occident, care nu mai este dependenta, credem, de "culoarea" zonei prin care trece drumul respectiv.Note:1 Desi afirmatia nu se justifica in cazul primului razboi mondial, sa nu uitam ca Rusia Sovietica a devenit in perioada imediat urmatoare foarte activa in planul extinderii revolutiei bolsevice pe plan international, apelind in principal la actiuni "acoperite" (covert), ceea ce a dat destula bataie de cap forurilor conducatoare europene.2 Larrz L. Watts, "Incompatible Allies: Neorealism and Small State Alliance Behavior in Wartime", Umea Universitz, Sweden, 1998, pp. 17-18. Credem ca orice comentariu referitor la situatia disperata a tarii noastre, prinsa in clestele germano-sovietic si confruntarea cu ultimatumul sovietic din iunie 1940, privita prin prisma acestei revelatii cu privire la politica britanica fata de zona este de prisos.3 Lucrurile sint suficient de clare si in plan economic, unde, de pilda, o cercetare efectuata in Polonia in urma cu citiva ani releva faptul ca intreprinderile situate la vest de Vistula operau dupa regulile occidentale, iar cele situate la este de fluviu, dupa regulile ce caracterizau activitatea economica din fostul spatiu sovietic4 Cel mai ilustrativ exemplu il constituie, desigur, apartenenta noastra la "lagarul socialist", care dispunea de institutii ce, fie cautau sa ne exploateze economic (CAER-ul), fie sa ne ameninte securitatea (Tratatul de la Varsovia), obligindu-ne sa ne batem pentru realizarea intereselor noastr si sa ne pazim de "aliati" dispusi sa ne atace mai degraba pe noi, decit inamicul declarat comun5 De pilda, este greu de crezut ca cele sase puteri din grupul de contact pentru fosta Iugoslavie nu stiu cum sint aprovizionati cu armament albanezii din Kosovo (cine pune la dispozitie fondurile, cine face recrutarile si achizitiile de tehnica militara, cine le livreaza, cine le preia, care sint rutele de aprozivionare etc.). ªi, cu toate acestea, nimeni nu intervine pentru a intrerupe acest trafic, obligindu-i astfel pe rebeli sa se aseze la masa tratativelor pentru a gasi o solutei negociata situatiei conflictuale de acolo, solutie pe care, oficial, toate puterile respective o solicita altfel fara rezerve.