Una dintre cele mai obsedante dileme pentru opinia publica si societatea civila româneasca de dupa 1989 a fost cea a fostei (sau poate înca actualei) "Securitati" sau, într-un limbaj mai civilizat, problema serviciilor secrete. Situatia de pîna în 1989 o cunoastem cu totii. Semne de întrebare ridica perioada de dupa 1989. Pîna în noiembrie 1996, vechea Securitate a fost mentinuta aproape neschimbata, fiind cosmetizata sub diferite forme pentru a-i însela pe cei din afara sistemului. Din pacate, aceasta se situatie se mentine.Noua putere nu a întreprins aproape nimic pentru a reforma serviciile secrete românesti si pentru a le transforma din politie politica în organisme moderne, eficiente, transparente în limita posibilului, care sa slujeasca interesul national. Schimbarea sefilor acestor servicii, formati în vechea scoala a totali-tarismului, a intervenit nepermis de tîrziu si nu va avea nici un efect practic daca nu va fi însotita si de o reforma structurala si institutionala a serviciilor secrete (demilitarizarea, instituirea unui control parlamentar eficient si veritabil etc.), care sa le apropie atît de situatia existenta în tarile NATO si UE, cît si de cea existenta în tara noastra pîna în 1947. Preluarea unor servicii secrete concepute si înca functionînd, într-o anumita masura, ca niste structuri represive si fiind practic prea putin controlabile, pune în pericol existenta statului de drept. Fara îndoiala ca orice stat democratic are nevoie de servicii secrete puternice. Problema intervine însa atunci cînd acestea nu mai sînt utilizate în interesul tarii, ci în interesul unei oligarhii politice, indiferent de culoare.Ar fi interesant, pentru început, sa analizam pe scurt istoricul serviciilor secrete în România. Prima institutie de stat "civila" cu atributii informative si contrainformative a fost Directia Sigurantei Generale a Statului, parte componenta a Ministerului de Interne, creata în 1908, ca urmare a rascoalei de la 1907. Exista si Sectia a 2-a a Marelui Stat Major, copie fi-dela a "Deuxieme Bureau"-ului francez, mai veche si cu atributii similare în domeniul militar. În 1924 a fost înfiintat Serviciul Secret al Marelui Stat Major, un serviciu civil, nemilitarizat, o forma a controlului civil asupra armatei, cu doua sectii principale – Informatii si Contrainformatii. Aceasta situatie s-a mentinut pîna în 1940, cînd Ion Antonescu a emis Decretul-Lege nr. 3083/1940, prin care a fost creat Serviciul Special de Informatii, direct subordonat Conducatorului Statului. Potrivit noului context politic, militar si strategic, în sarcina noului serviciu intrau probleme ca terorismul politic, conspiratia, complotul, contraspionajul etc., iar restul sarcinilor contrainformative erau în atributiile Sigurantei. Serviciul Special de Informatii a suferit doua reorganizari, prin Decretele-Legi nr. 3813/1940 (prin care era subordonat Consiliului de Ministri) si 2172/1943. Primul articol al Decretului din 1943 arata ca "Serviciul Special de Informatii este serviciul public investit cu informatia generala care intereseaza Conducerea statului".Este foarte interesant faptul ca Ion Antonescu, desi militar de cariera, concepea acest serviciu ca pe unul public, formulare inexistenta în legile postrevolutionare referitoare la siguranta nationala. Conceptia lui Antonescu ar trebui sa fie un exemplu si pentru unii oameni politici actuali, care se declara europeni, dar care din ignoranta, incapacitate sau frica, nu sînt de acord cu demilitarizarea serviciilor secrete sau nu înteleg ce înseamna acest lucru. Institutiile democratice amintite mai sus au fost înlocuite dupa 1947 cu Securitatea pe care o cunoastem.Înainte de a înfatisa situatia actuala din tara noastra, vom analiza panorama serviciilor secrete din tarile democratice, din punct de vedere al organizarii si controlului parlamentar.În Marea Britanie, comunitatea serviciilor se-crete are 5 membri: Serviciul Secret de Informatii (Intelligence Service sau MI 6), Serviciul de Securitate (MI 5), Special Branch of Scotland Yard (Sectia Speciala a Politiei Metropolitane), Serviciul Militar de Informatii (D.I.S.) si Centrul Guvernamental de Comunicatii (G.C.H.Q.).Serviciul Secret de Informatii, cel mai cunos-cut serviciu secret britanic, mai este numit si Millitary Intelligence 6 pentru ca are 6 sectii (spionaj politic, spionaj militar în domeniul armatei de uscat, marinei si aviatiei, protectia informatiilor din cadrul oficiilor diplomatice britanice din strainatate si sectia tehnica). El a fost creat în 1909, ca o subcomisie a Comisiei Imperiale de Aparare, organismul responsabil de securitatea militara a Imperiului Britanic. În prezent, are ca atributii culegerea de informatii externe, organizarea unor operatii secrete si întocmirea de rapoarte pe probleme de informatii secrete, pe care le furnizeaza factorilor de decizie. Este parte componenta a Mi-nisterului de Externe (Foreign and Commonwealth Office).MI 5 (Military Intelligence 5, deoarece are 5 sectii, aceleasi ca MI 6, minus cea de protectie a ofi-ciilor diplomatice) are ca misiune apararea sigurantei statului împotriva actelor de spionaj, terorism, sabotaj si diversiune. Nu are competente pe linie de politie (competente care cad în sarcina Special Branch din Scotland Yard) si, desi aflat în subordinea Ministerului de Interne (Home Office), nu face parte din acesta. Bugetele alocate MI 5 si MI 6 sînt votate de Parlament prin intermediul Votului anual pentru serviciile secrete. Membrii Parlamentului nu au acces la evidentele financiare referitoare la cheltuielile din acest buget special.Sectia Speciala a Politiei Metropolitane (Spe-cial Branch of Scotland Yard) asigura paza si protectia oficialitatilor guvernamentale si efectueaza diferite operatiuni în domeniul securitatii interne, în colaborare cu MI 5. Are competente pe linie de politie (arestari, perchezitii), asistînd procuratura (Crown Prosecution Service) în anchetarea cazurilor de spio-naj, sabotaj, terorism etc. Centrul Guvernamental de Comunicatii (G.C.H.Q.) asigura codurile folosite în activitatea guvernamentala si, pe de alta parte, intercepteaza si decodifica comunicatiile guvernamentale ale altor tari. Serviciul Militar de Informatii (D.I.S.), subordonat Ministerului Apararii (Ministry of Defence), are toate atributiile corespunzatoare MI 6, MI 5 si Special Branch în domeniul militar.Modalitatea de control a serviciilor secrete bri-tanice este mult mai discreta si mai putin oficiala decît în SUA, diferenta determinata de structurile guvernamentale ale celor doua tari (în SUA, presedintele si guvernul, pe de o parte, iar pe cealalta parte Congresul, pot avea culori politice diferite; în Marea Britanie, Primul Ministru este liderul partidului majoritar în Camera Comunelor). O prima modalitate de control este cea exercitata de Guvern prin intermediul unei Comisii Ministeriale de coordonare a activitatii de informatii si al Comisiei Permanente a subsecretarilor pentru serviciile de informatii (PSIS). Subsecretarii permanenti sînt functionari civili (civil servants) superiori din fiecare minister, iar PSIS este compus din subsecretarii permanenti din cadrul Ministerului Apararii (Biroul "Externe si Commonwealth), Ministerului de Finante (HM Treasury) si Ministerului Comertului si Industriei (Department of Trade and Industry). Un functionar superior din cadrul Guvernului este Coordonator al activitatii de informatii si securitate. PSIS coordoneaza o serie de comisii, cum ar fi Comisia mixta pentru activitatea de informatii (Joint Intelligence Committee, JIC, care elaboreaza evaluari privind activitatea serviciilor secrete), Comisia pentru informatii externe din domeniul economic (OEIC, care culege si analizeaza informatiile din domeniul stiintific, economic si tehnic) etc. Pe lînga aceste comisii permanente, au fost create comisii speciale pentru investigarea diverselor scandaluri din comunitatea informativa. Aceste comisii au fost coordonate întotdeauna de personalitati importante, cu o reputatie integra.Marea Britanie nu are organisme parlamen-tare permanente care sa se ocupe exclusiv cu supra-vegherea comunitatii serviciilor secrete. Cu toate a-cestea, în 1989 a fost votata Legea Serviciului Secret, prin care se instituie controlul parlamentar asupra MI 5 (singurul serviciu secret britanic supus controlului parlamentar direct). Legea prevede existenta unui co-misar independent, care "detine sau a detinut o functie importanta în cadrul Ministerului de Justitie". Comisarul este numit de Primul Ministru si are competenta de a analiza situatiile în care este necesara eliberarea de mandate pentru unele activitati care nu pot fi întreprinse fara aprobari prealabile. El trebuie sa elaboreze un raport anual, înaintat Primului-Ministru si apoi Parlamentului. Tot aceasta lege înfiinteaza si o comisie alcatuita din 3-5 juristi, care poate primi reclamatiile de la orice persoana fizica care considera ca "Serviciul Secret i-a afectat în vreun fel propria persoana sau proprietatea sa" (prin Serviciu Secret 'eentelege MI 5). Mandatul membrilor Comisiei poate fi acordat si retras numai de catre Parlament. Hotarîrile Comisiei sînt definitive si nu pot fi atacate în nici un fel.În Republica Federala a Germaniei actuala, structura comunitatii serviciilor secrete dateaza din 1956 si cuprinde: Serviciul Federal de Informatii (Bundesnachrichtendienst – BND), Oficiul Federal pentru Apararea Constitutiei (Bundensamt fur Verfassungschutz – BFV), Biroul de Informatii si Cer-cetare (Bundes Kriminal Amt – BKA) si Serviciul de Contrainformatii al Armatei (MAD).BND este subordonat direct Cancelariei Fede-rale, BFV si BKA sînt subordonate Ministerului de Interne, iar MAD se subordoneaza Ministerului Apa-rarii (Bundeswehr). BND, ca principal serviciu de informatii (pe lînga altele, mult mai mici, ale Bundeswehr), a fost înfiintat în 1956 si se ocupa cu strîngerea si analiza informatiilor din afara granitelor na-tionale. Este condus de un presedinte numit de catre Cancelar. BFV (creat pe baza unei legi din 24 sep-tembrie 1950), reprezinta serviciul de contrainfor-matii, avînd drept atributii culegerea de date privitoare la spionii straini si la extremistii germani. Competentele sale au fost largite printr-o noua lege, din 1972. Presedintele sau este numit tot de catre Cancelar. BKA are competente pe linie de politie de siguranta (arestari, perchezitii), la fel ca si Special Branch din Marea Britanie. MAD asigura protectia contrainformativa a fortelor armate (Bundeswehr), desi initial a fost conceput ca un serviciu de informatii militare.Mecanismele de control ale serviciilor secrete germane sînt atît guvernamentale, cît si parlamentare. Activitatea curenta este supravegheata de catre Cancelaria Federala, prin intermediul unui Ministru de Stat, care coordoneaza activitatea serviciilor secrete si care se subordoneaza direct Cancelarului. Controlul parlamentar se exercita în principal prin Comisia Parlamentara de Control, existenta în cadrul Bundestagului. Comisia a fost înfiintata printr-o lege votata la 11 aprilie 1978 si îsi exercita supravegherea asupra tuturor serviciilor secrete (nu asupra unuia singur, ca în România). Începînd cu 1989, Comisia este compusa din 8 membri (3 membri ai UCD/UCS, 3 ai PSD si 2 ai PLD). Comisia G 10 este o comisie parlamentara alcatuita din 5 membri ai Bundestagului, avînd ca atributie verificarea faptului ca serviciile se-crete actioneaza conform art. 10 al Legii Fundamen-tale din 1949 (Constitutia RFG). Aceasta comisie supravegheaza si politia din cele 16 landuri. Controlul se mai poate exercita si pe cale bugetara, printr-o co-misie financiara a Bundestagului (3 membri), care aproba bugetul BND. Mai exista si Curtea Federala pentru buget, care poate pune întrebari si poate face recomandari în ce priveste bugetul federal.Comunitatea informativa a Frantei are urma-toarele componente principale: (1) Directia Generala a Securitatii Externe (Diréction Générale de la Sécu-rité Etrangère – DGSE, fostul SDECE), care se ocupa cu culegerea si analiza informatiilor si organizeaza unele "operatiuni speciale". Directorul sau este numit de catre presedinte; (2) Directia de Supraveghere a Teritoriului (Diréction de la Surveillance du Téritoire – DST), are în competenta sa contrainformatiile si prevenirea terorismului si este subordonat Ministe-rului de Interne; (3) Politia de Siguranta (Renseigne-ment Généraux) are aceleasi atributii ca si Special Branch britanic si BKA german (arestari, perchezitii) si apartine de Ministerul de Interne; (4) Centrul de Comunicatii Radio-electrice (GCR), actioneaza în domeniul mijloacelor de comunicatii guvernamentale si militare. Nu se stie cui i se subordoneaza acest centru; (5) Serviciile Secrete Militare, au aceleasi atributii ca si cele mentionate mai sus în domeniul militar. Sînt parte componenta a Ministerului Apararii.În ce priveste controlul serviciilor secrete, exista 3 comisii prezidentiale si guvernamentale. Centrul Interministerial de Comunicatii (GIC) raspunde în fata Primului Ministru si controleaza activitatea de supraveghere a convorbirilor telefonice. Comisia In-terministeriala pentru Informatii (CIR) apartine unei comisii de aparare coordonata direct de presedinte. Ea coordoneaza serviciile de informatii si analiza. Comisia Speciala de Contrainformatii raspunde de supravegherea activitatilor de contrainformatii. Nu se stie cine o coordoneaza. În cazuri exceptionale, activitatea comunitatii informative a fost realizata de unele comisii speciale de ancheta, dar fara prea mari rezultate practice.În Israel, existenta statului depinde foarte mult de eficienta serviciilor secrete, în numar de cinci:– Serviciul Central de Informatii (MOSSAD), se ocupa cu strîngerea informatiilor din afara grani-telor nationale, analiza lor, precum si organizarea de "operatiuni speciale", domeniu în care serviciile se-crete israeliene sînt renumite. Este cel mai cunoscut serviciu secret israelian;– Fortele Generale de Securitate (SHIN BETH sau SHABAK) sînt serviciul de securitate si contrainformatii;– Politia de Siguranta (RESHUD) are în com-petenta sa arestarea celor banuiti de spionaj împotriva Israelului, precum si efectuarea de perchezitii.– Serviciile Secrete Militare (AMAN);– Biroul de Relatii ªtiintifice (LESHKAT KE-SHER MADAO - LEKEM) asigura spionajul stiintific si tehnic.Primul Ministru coordoneaza activitatea servi-ciilor secrete prin intermediul unei comisii condusa de Directorul Mossad si care este alcatuita din directorii serviciilor de informatii si directorii generali ai ministerelor cu probleme de aparare si relatii externe. Pîna de curînd, a existat o mare rezistenta în calea instituirii unui control parlamentar asupra comunitatii informative, rezistenta explicata prin situatia foarte particulara în care se afla Israelul, a carui supravietuire depinde în mod esential de eficienta si viteza de actiune a fortelor armate si a serviciilor secrete. De aceea, orice încercare de control asupra acestor institutii era privit drept un act de tradare nationala. Comisia pentru Securitate si Relatii Externe a Knesset (Parlamentul israelian) supravegheaza activitatea serviciilor secrete. Are competente exclusive în ceea ce priveste bugetul comunitatii informative si are competente foarte largi în ce priveste bugetul pentru aparare. Directorii tuturor serviciilor secrete au obligatia de a înainta rapoarte periodice acestei comisii.Tara unde supravegherea serviciilor secrete este cea mai completa este reprezentata de Statele Unite ale Americii. În SUA s-a folosit pentru prima data termenul de "comunitate informativa", în De-cretul nr. 12333/4 decembrie 1981.Aceasta comunitate este alcatuita din:– Central Intelligence Agency (CIA), Serviciul de informatii;– Federal Bureau of Investigations (FBI), Serviciul de contrainformatii;– National Security Agency (NSA), Serviciul de spionaj stiintific;– Bureau of Intelligence and Research din cadrul Departamentului de Stat;– Serviciile Secrete Militare.CIA este o agentie guvernamentala, neaparti-nînd nici unui minister. Directorul sau, la fel ca si di-rectorul FBI, este numit de catre Presedinte, cu apro-barea Senatului. Directorul CIA este si coordonatorul întregii comunitati informative. FBI este parte com-ponenta a Ministerului Justitiei (Justice Department), iar NSA si serviciile secrete militare apartin de Mi-nisterul Apararii (Defence Department), ele fiind co-ordonate în mod direct de Defense Intelligence A-gency, care se afla la rîndul sau în subordinea lui Joint Chiefs of Staffs (Comitetul Întrunit al ªefilor de State Majore), cel mai înalt for american. Deoarece CIA are departament de contraspionaj, FBI îndeplineste mai mult rolul de Lawenforcement Agency, adica de departament care se ocupa de activitatea de impunere a Constitutiei americane si a legilor federale, de arestari si perchezitii si de asistare a procuraturii federale în instrumentarea în instanta a cazurilor referitoare la siguranta nationala.Toata comunitatea informativa este coordonata de Consiliul Securitatii Nationale (National Security Council - NSC), condus de presedintele SUA; din acest consiliu fac parte de drept, în afara Presedintelui, Secretarul de Stat (adica Ministrul de Externe - State Secretary), Ministrul apararii (Defense secretary), Ministrul Justitiei (Attorney General), Directorii CIA si FBI, ªeful Comitetului Întrunit al ªefilor de State Majore (Chairman of the Joint Chiefs of Staffs), Consilierul Prezidential pentru probleme de securitate nationala (National Security Adviser). În afara acestora, la lucrarile Consiliului mai participa si alte persoane, a caror prezenta este socotita necesara de catre Presedinte. Comunitatea Informativa Americana a fost creata prin Legea pentru securitatea nationala (National Security Act), votata în 1947, la initiativa Presedintelui Harry Truman. În anii ‘50, si mai putin în anii ‘60, exista o parere generala asupra necesitatii unei puternice comunitati informative, ferita de o publicitate excesiva. În consecinta, controlul serviciilor secrete era realizat de catre Congres într-un cadru foarte restrîns, de un grup format din conducerea celor doua Camere. În acelasi timp, Presedintele Eisenhower a creat în cadrul Guvernului un Comitet consultativ independent pentru controlul comunitatii informative. Dupa razboiul din Vietnam si afacerea Watergate, acitivitatea serviciilor secrete a fost investigata de un numar de 4 comisii de ancheta (de exemplu, comisiile Church si Pike), cu scopul de a formula o serie de recomandari. Aceste recomandari urmau sa elimite abuzurile si sa prezinte foarte clar Congresului si opiniei publice drepturile si obligatiile comunitatii informative. Toate aceste comisii au recomandat înfiintarea în cadrul Camerei Reprezentantilor si a Senatului a unor comisii de supraveghere, cu competenta asupra aprobarii bugetelor si asupra altor domenii ale activitatii specifice serviciilor secrete. Presedintele Ford a creat, la începutul anului 1976, o comisie de supraveghere a Serviciilor Secrete, formata din 3 membri. Toate acestea au culminat cu adoptarea, în 1980, a Legii privind supravegherea activitatii de informatii. Aceasta lege a reglementat modalitatea de prezentare a rapoartelor, efectuarea activitatii de supraveghere, precum si controlul bugetar.Controlul comunitatii informative în SUA se realizeaza prin urmatoarele organisme:– Comisia consultativa a Presedintelui pe probleme de informatii externe (PFIAB), a fost creata de Eisenhower în 1956, în scopul de a evalua "calitatea, cantitatea si corectitudinea activitatii de informatii". Numarul membrilor ei a variat de la 14-16 în timpul Pre-sedintelui Reagan la 5 în timpul Presedintelui Bush;– Comisia Presedintelui de supraveghere a activitatii de informatii (PIOB) a fost înfiintata de Presedintele Ford în 1976; rolul acesteia este de a raporta Presedintelui orice activitate considerata a "încalca Constitutia sau legislatia SUA, decretele sau directivele prezidentiale";– Comisia Speciala a Senatului pentru probleme de informatii (SSCI) are ca temei legal Hotarîrea 400 a Senatului, din data de 19 mai 1976. Aceasta comisie are în principal competenta de a verifica "natura si sfera de cuprindere a activitatilor de informatii desfasurate de diferite ministere si agentii ale SUA". Ea poate chema pentru audieri si interpelari pe conducatorii serviciilor secrete si analizeaza aprobarile de buget pentru serviciile secrete;– Comisia speciala Permanenta a Camerei Reprezentantilor pentru probleme de informatii (HRSCI) a fost creata prin Hotarîrea 658 a Camerei Reprezentantilor, din data de 14 iulie 1997. În linii generale, are aceleasi competente cu comisia federala din Senat, acestea fiind totusi ceva mai largi în domeniul aprobarii bugetului.Pe lînga supravegherea exercitata de catre le-gislativ si executiv, comunitatea informativa este con-trolata si de catre puterea judecatoreasca, prin inter-mediul curtilor federale (federal courts).Conform celor aratate pîna acum, cel mai eficient control al comunitatii serviciilor secrete se realizeaza în SUA, iar cel mai slab în Franta, model preluat si de România. Nu ar fi prima oara cînd, din pacate, adoptam fara discernamînt aspectele negative ale sistemului francez, sistem care, neîndoielnic, are si laturile sale pozitive. Dupa ce am înfatisat tabloul serviciilor secrete din unele tari democratice, membre NATO si UE, vom vedea situatia dintr-o tara care se pretinde democratica si civilizata, dar care mai are mult pîna sa atinga aceste deziderate. Vom observa ca actuala configuratie a comunitatii informative românesti seamana înca cel mai mult cu aceea din URSS, CSI, Federatia Rusa (mai multe denumiri pentru aceeasi esenta).În momentul de fata, fostul KGB s-a "spart" în patru:– Avem întîi Serviciul federal de securitate (numit FSK, apoi FSB). Aceasta este o structura militara (situatie specifica statelor totalitare sau, în mai mica masura, statelor autoritare) si are în subordinea sa, în mod foarte ciudat pentru o tara democratica, dar nu si pentru imperiul rus, Vama, Garda financiara si trupele de graniceri (acestea din urma cu un efectiv de circa 200 de mii si 300 de mii de oameni). Pe lînga toate acestea, din structura FSB mai face parte si divizia Dzerjinski (cu un efectiv de circa 12.000-15.000 de oameni), formatiune militara special conceputa si antrenata pentru represiune interna si terorism politic de masa (în acest sens, s-a "remarcat" în Afganistan si Cecenia). Acest serviciu se ocupa în continuare de urmarirea oponentilor politici, conform traditiei ruse, fiind urmas al "Opricinei" lui Ivan cel Groaznic, al "Ohranei" tariste si, mai tîrziu, la CEKA, NKVD (mai multe forme ale aceluiasi fenomen);– SVR, adica Serviciul de spionaj, are ca atributii culegerea de informatii din afara granitelor. Este tot un serviciu militarizat, avînd în componenta sa mari unitati militare (brigazile Alpha si Vimpel, foste trupe spetnaz, cu un efectiv de circa 8.000-10.000 de oameni).– GUO sau Garda Prezidentiala, provine din fosta Directie 9 a KGB si are un efectiv de circa 40 de mii de oameni (efectiv exagerat, caracteristic mai degraba unei Garzi Imperiale). Primul sau sef a fost Alexandr Korjakov. Nu se cunosc prea bine atributiile sale. Singura actiune mai cunoscuta a fost atacul împotriva unei banci particulare, al carei director îl cam deranjase pe presedintele Boris Eltîn;– Administratia Centrala pentru Securitatea Federatiei Ruse vrea sa fie un fel de NSA rusesc, dar fara sa reuseasca prea mult. Nu se stie aproape nimic despre atributiile, efectivele sau bugetul sau;– În cadrul Ministerului Apararii exista si Serviciul secret militar sau GRU, cel mai ermetic serviciu secret rus, despre care se cunoaste deci cel mai putin. Acest serviciu are în componenta sa mari unitati militare, pîna la nivel de brigada sau divizie, al caror efectiv este necunoscut (trupele Spetnat sau Spetnaz).Întreaga comunitate informativa rusa functioneaza numai pe baza dispozitiilor prezidentiale, orice informatie despre atributii, efective sau bugete fiind considerate "secrete de stat".În cele din urma, dupa periplul efectuat prin comunitatile informative din diferite tari, ajungem si la situatia din România. Din pacate, panorama serviciilor secrete românesti seamana mai mult cu cea ruseasca (structura serviciilor secrete rusesti fiind specifica unui stat totalitar, sau cel putin autoritar) decît cu aceea din tarile civilizate. Aceasta asemanare se manifesta în primul rînd prin militarizarea serviciilor secrete, situatie inexistenta în tarile NATO si UE. Desi multe oficialitati române vorbesc despre adaptarea tarii noastre la standardele europene, ele nu spun ca printre aceste standarde se numara si demilitarizarea serviciilor secrete (pe lînga demilitarizarea Politiei si a sistemului penitenciar). Una dintre primele masuri care ar fi trebuit luate de catre noua coalitie de guvernare ar fi trebuit sa fie o reforma structurala a acestor servicii, care sa înceapa tocmai prin demilitarizarea lor. Aceasta cerinta nu s-a realizat nici pîna acum, din motive care deocamdata ne scapa. Degeaba schimbi vechii sefi (schimbare oricum tardiva si ea) daca structura si mentalitatile ramîn aceleasi. Demilitarizarea serviciilor secrete nu este un deziderat abstract, ci are o finalitate practica foarte clara. Pentru a da eficienta maxima în activitatea de spionaj sau contraspionaj ai nevoie de flexibilitate, suplete spirituala, adaptabilitate, fler, talent actoricesc, spontaneitate, rapiditate în gîndire si actiune, spirit de initiativa, calitati care se dezvolta mult mai greu într-o structura militara. Un lucrator al serviciilor secrete nu îsi începe o misiune în acelasi mod în care un soldat obisnuit se avînta într-un atac.Statele totalitare au recurs la militarizarea serviciilor secrete pentru ca aveau nevoie nu de o comunitate informativa care sa lucreze pentru apararea intereselor nationale, ci pentru apararea privilegiilor unei oligarhii (acelasi procedeu l-au folosit si Rusia lui Stalin si Germania lui Hitler). Iar o strucura militara este prin definitie mult mai docila si mai usor de controlat.În cadrul unor servicii secrete demilitarizate, membrii lor sînt functionari publici, care pun pe primul plan în activitatea lor interesul national si legea, si nu ordinele unei oligarhii, ordine de cele mai multe ori contrare legii si moralei. Acestea sînt motivele pentru care tarile civilizate si democratice au demilitarizat cea mai mare parte a comunitatilor lor informative. Acelasi principiu a fost valabil si în tara noastra pîna în 1947, realitate ignorata de factorii nostri politici (din naivitate, interes sau ignoranta – toate motivele fiind la fel de grave).În România, comunitatea serviciilor secrete are urmatoarea alcatuire:- Serviciul Român de Informatii (SRI);- Serviciul de Informatii Externe (SIE);- Serviciul de Protectie si Paza (SPP);- Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS);- Directia de Informatii Militare din cadrul Ministerului Apararii Nationale (DIM);- Directia de Contrainformatii Militare din cadrul aceluiasi minister (DCM);- Directia de Informatii a Ministerului de Interne (UM 0215);- Un serviciu secret în cadrul Directiei Generale a Penitenciarelor, care este parte componenta a Ministerului Justitiei.Dintre toate aceste servicii secrete, numai SRI si SIE functioneaza în baza unei legi proprii si sînt controlate de Parlament.Comunitatea serviciilor secrete române este condusa de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, care este practic incontrolabil. Activitatea Consiliului nu este controlata de Parlament în nici un mod. S-a afirmat ca acest Consiliu este similar Consiliului Securitatii Nationale (National Security Council - NSC) din Statele Unite. În realitate, diferentele sînt esentiale. În primul rînd, activitatea NSC este condusa de un consilier pentru probleme de securitate nationala, iar rolul sau este doar de a-l sfatui pe Presedinte, si în nici un caz de a emite vreun fel de dispozitii. În contradictie cu atributiile NSC, dispozitiile CSAT "sînt obligatorii pentru toti cetatenii tarii". În acelasi timp, CSAT îsi desfasoara activitatea în baza unui regulament propriu, nestiut de nimeni. Ca o completare la aceste stari anormale de lucruri, toate serviciile secrete sînt considerate parti componente ale sistemului national de aparare, ceea ce este anormal într-o tara democratica, unde se face o distinctie neta între apararea nationala (cu structuri militare) si siguranta nationala (care presupune servicii civile). Mai mult, în tara noastra aria de cuprindere a "fortelor armate" este largita excesiv si nejustificat, la fel ca în statele totalitare sau în unele state autoritare. În statele democratice, conceptul de "forte armate" fie se refera numai la armata regulata (tarile anglo-saxone, cele nordice si Germania), fie cuprinde si o "politie militarizata" (separata însa de politia obisnuita), care este subordonata Ministerului Apararii sau Ministerului de Interne sau are dubla subordonare (Gendarmerie în Franta, Belgia, Olanda, Austria, Carabinierii în Italia, Guardia Civil în Spania etc.).Pîna în 1947, România a adoptat cel de-al doilea model. Tot CSAT stabileste, fara aprobarea Parlamentului, organizarea, structura, efectivele si regulamentele de functionare ale institutiilor implicate în apararea sigurantei nationale. Întrucît toate aceste institutii sînt sustinute din bani publici, normal ar fi ca efectivele sa fie publice. Din cele 8 servicii secrete, doar 4 exista în baza unei legi (SRI, SIE, SPP si STS), despre celelalte nestiindu-se mai nimic. De exemplu, în Legea 40/1990 privind organizarea si functionarea Ministerului de Interne si în HG nr. 769/1991 nu se spune absolut nimic despre UM 0215. În Legea 41/1990 referitoare la organizarea si functionarea Ministerului Apararii Nationale nu se pomeneste nici un cuvînt despre cele doua servicii secrete militare. În Legea de organizare a SRI nu se specifica daca acest serviciu secret îsi desfasoara activitatea în interiorul sau în afara granitelor tarii. Art. 13 al Legii Sigurantei Nationale spune ca autorizarea arestarilor, perchezitiilor si a altor acte referitoare la siguranta nationala se efectueaza cu aprobarea procurorilor. Numai ca nu este vorba despre procurori competenti teritorial sau material (cum ar fi normal), ci de procurori anume desemnati de Procurorul General, care si el la rîndul lui este numit de Presedintele tarii. Astfel, Presedintele îsi poate utiliza prerogativele pentru a controla activitatea acestor procurori în a-si înlatura adversarii incomozi, fara a fi controlat de cineva. Aceasta lacuna, coroborata cu faptul ca CSAT este condus tot de catre Presedinte, poate duce la transformarea serviciilor secrete în politii politice într-un mod legal. Nici o lege nu specifica cine poate face arestari în domenii legate de siguranta nationala. Mai mult, numai despre doua servicii secrete stim pe ce teritoriu îsi desfasoara activitatea (SIE si SPP).Toate aceste neclaritati si lacune duc la o concurenta acerba între cele opt servicii secrete, cu consecinte negative asupra eficientei lor.O alta anomalie din domeniu este si subordonarea Brigazii antiteroriste SRI-ului. Prevenirea si combaterea terorismului este o problema mult prea complexa pentru ca principala formatiune specializata în domeniu sa fie subordonata unui singur serviciu militarizat. Pe lînga Brigada Antiterorista a SRI mai exista formatiuni antiteroriste apartinînd Politiei, Jandarmeriei (adica, Ministerului de Interne), Politiei Militare din cadrul Ministerului Apararii Nationale, precum si divizia de interventie antiterorista a SPP. În nici o tara civilizata din lume nu exista aceasta situatie. În aceste tari, formatiunile antiteroriste sînt subordonate fie Ministerului de Interne, fie Ministerului Apararii.Vom da si aici cîteva exemple din tarile civilizate. În Marea Britanie, formatiunile antiteroriste sînt subordonate Ministerului Apararii (SAS si alte formatiuni mai mici) si Ministerului de Interne (formatiunea D 11 a Politiei Nationale sau Scotland Yard si E 4 Alpha, care se ocupa de terorismul din Irlanda de Nord). În Franta, exista GIGN (Groupe D’inter-vention de la Gendarmerie Nationale) în cadrul Ministerului de Interne, iar Ministerul Apararii are si el unitati similare (Regimentul 2 Strain de Parasutisti, Regimentul 13 de dragoni-parasutisti, regimentul 6 de infanterie marina). În Germania, unitatile antiteroriste apartin fie direct de Ministerul Federal de Interne (CSG - 9 sau Grupul Special de aparare al Frontierei 9), fie de politiile landurilor sau oraselor (Mobile Einsatz Komando - MEK sau Speziale Einsatz Komando - SEK). Statele Unite ale Americii au servicii antiteroriste care actioneaza fie pe teritoriul national, fie în strainatate. Pe teritoriul american intervin unitatile SWAT (Special Warfare Antiterorist Team), existente în cadrul FBI (parte componenta a Ministerului Justitiei) sau al politiilor statelor si ale marilor orase. În afara teritoriului SUA actioneaza numai Delta Force din cadrul Ministerului Apararii. Subordonarea formatiunilor antiteroriste fata de serviciile secrete exista numai în Rusia.La fel de ciudata este si includerea SPP în cadrul institutiilor cu atributii în domeniul sigurantei nationale. În tarile civilizate, serviciile de protectie a personalitatilor au atributii contrainformative foarte mici si sînt subordonate de obicei Ministerelor de interne, în marea lor majoritate fiind demilitarizate (Special Branch of Scotland Yard în Marea Britanie, GSG-9 în Germania, Garda Republicana în Franta, parte componenta a Jandarmeriei, adica a Ministerului de Interne, Secret Service în SUA, care apartine de Ministerul de Finante, Shin Beth în Israel, Regimentul de Cavalerie al carabinierilor în Italia, subordonat Ministerului de Interne). La noi, SPP este o structura militara si se subordoneaza direct CSAT.Dupa cum se observa, în tarile democratice si civilizate, comunitatea serviciilor secrete este organizata dupa anumite principii generale. Exista un serviciu de informatii sau spionaj, care actioneaza numai în afara teritoriului national (MI 6 în Marea Britanie, CIA în SUA, BND în Germania, DGSE în Franta, Mossad în Israel), o politie de siguranta care ajuta serviciul de contrainformatii, efectuînd arestarile, perchezitiile si alte operatiuni (Special Branch of Scotland Yard în Marea Britanie, FBI în SUA, BKA în Germania, Renseignement Généraux în Franta, Reshud în Israel), un serviciu de spionaj stiintific (NSA în SUA, Lekem în Israel etc.), precum si servicii secrete militare. În ceea ce priveste serviciile secrete militare (cu sectiile lor de informatii si contrainformatii), exista doua modele de organizare a lor. Primul model, cel francez (preluat si în România, Rusia, Israel etc.) presupune includerea în aria de activitate a tuturor celor trei categorii de arme (armata de uscat, aviatia si marina), pe cînd modelul anglo-saxon creeaza servicii secrete militare pentru fiecare dintre cele trei categorii de arme. În mod evident, panorama româneasca nu este aceasta, ea apropiindu-se mult mai mult de modelul rusesc, totalitar, lucru care ar trebui sa dea de gîndit actualei coalitii guvernamentale, care înca se mai mira de esecul stradaniilor românesti de aderare la NATO si UE. Mai mult ca sigur ca si actuala structura a serviciilor noastre secrete este un motiv, un motiv nedeclarat oficial de catre factorii de raspundere vestici, dar care trebuie intuit de conducatorii tarii noastre. Din pacate, Legea privind organizarea si functionarea Serviciului de Informatii Externe (votata pe 22 decembrie 1997) are aceleasi carente ca si legile din domeniul sigurantei nationale votate în perioada guvernarii Iliescu, fiind o continuare a viziunii sovietizante în domeniul serviciilor secrete. Astfel, SIA este în continuare o structura militara, facînd parte din sistemul national de aparare (art. 2). Art. 9 ne spune ca acest serviciu îsi desfasoara activitatea si în conformitate cu "regulamentele militare" (prevedere inexistenta în cazul unui serviciu similar din tarile UE).Pentru a reforma comunitatea româneasca a serviciilor secrete ar fi bine ca factorii nostri de decizie sa studieze situatia existenta în alte tari pe care domniile lor le invoca mereu drept exemplu (exemple pe care însa nu le urmeaza) sau sa studieze carti precum Consilier de taina al puterii, decît sa se lamenteze despre anii petrecuti în închisori sau sa discute despre constitutia din 1923 (un cliseu prea des repetat) sau sa participe la slujbe religioase pur formale.Reformarea serviciilor secrete este esentiala pentru crearea unei democratii stabile si a unei societati civile cu adevarat libera. Daca nici în acest domeniu nu ne vom scutura de pasivitatea si contemplatia mioritica (stupide în actualul context intern si international), vom ramîne din nou în orbita Estului si din acest punct de vedere si, poate, vor reînvia "vremurile bune", cînd ne uitam atent în jur înainte de a susoti pe la cozi.sOvidiu Maican – absolvent al Facultatii de Drept, Universitatea Bucuresti. Doctorand în drept. Asistent universitar la catedra de Drept a Academiei de ªtiinte Economice Bucuresti.